Despre „Ce poţi face cu două cuvinte – Un milion de mii de ani şi câteva zile” de Matei Florian

Autorul vorbeşte despre singurătatea sa... Nimeni nu-i este alături, n-are nici soţie, nici copii... În fiecare dimineaţă, la ora cinci, ciripitul păsărilor îl trezeşte. Se ridică din pat, merge la baie, îşi face cafea... Autorul recunoaşte faptul că el nici nu are chef să vorbească cu nimeni... Probabil de aceea este aşa de singur...
Dar, iată, după un milion de mii de ani şi câteva zile, autorul se simte schimbat. Parcă îi vine să se bucure de tot ce e în jurul lui... O pasăre mică, cu burta verde, vine la fereastră şi îi spune autorului că e un mare prost. Mirat, acesta se îmbracă şi iese afară pentru a urmări pasărea vorbitoare. Urcă dealurile ca nişte cocoloaşe şi, după ele, găseşte izvoare, un lac, o pădure, tufe de zmeură... şi lupi şi urşi! Dar n-au cum să-l sperie pe autor lupii şi urşii... Mai ales când este însoţit de un câine cu blană neagră care îl va apăra! Câinele e foarte prietenos! Îi spune „noroc” autorului după ce strănută.
Autorul se miră că atâtea lucruri s-au întâmplat după un milion de mii de ani şi câteva zile... Lucruri cu adevărat frumoase! Urcând „cocoloaşele”, a devenit un explorator... Dar ce păcat că acest lucru nu s-a întâmplat cu adevărat... S-a întâmplat după un milion de mii de ani (cu alte cuvinte, niciodată), nu-i aşa? De aici este şi titlul povestirii... Aceste trăiri şi noi descoperiri interesante fac parte doar din imaginaţia autorului... Nu-i de mirare că acea pasăre mică cu burta verde i-a spus acestuia că e prost... Autorul a făcut o mare greşeală că n-a trăit din plin viaţa sa!