Skip to main content

Posts

Showing posts from January, 2014

Povestea prinţului bufon de Teodora Leon

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, o fetiţă pe nume Miriam. Ea avea un joc cu prinţese, prinţi şi zâne. Nu exista zi în care Miriam să nu se joace cu prinţii şi prinţesele ei! Deschidea cutia cu jucării, pregătea scena, îşi lua păpuşile şi, cu ajutorul imaginaţiei, toată povestea prindea viaţă! În castelul din joc trăiau un rege, o regină şi fiica lor, prinţesa Merida. Zânele erau servitoarele prinţesei. În fiecare zi, Merida era răsfăţată cu flori, cântece şi nenumărate petreceri. Dar când dragonul fioros venea şi o răpea pe prinţesă, era mare agitaţie în regat! Regele poruncea zânelor să o găsească imediat pe Merida! Un singur erou exista în acest joc: bravul şi chipeşul prinţ Filip. El era acela care o salva pe Merida din turn şi o ducea departe de ghearele dragonului. Când cei doi îndrăgostiţi se întorceau în regat, prinţul Filip era aclamat şi lăudat de toţi locuitorii tărâmului. Urma o nuntă de vis, pe care nimeni din acel regat n-ar fi putut să o

Cursul de anatofantezie de Teodora Leon

Duminică, 20 octombrie Nu vreau să mă laud, dar cred că sunt cel mai şmecher tip din întreaga şcoală! La cei 13 ani ai mei, sunt foarte popular şi am o mulţime de prieteni! Împreună mergem la petreceri, ascultăm muzică, jucăm fotbal... Şcoala sucks ... Anul acesta am o nouă materie: anatomia. Pun pariu că ar fi mişto ora de anatomie, dacă n-ar fi profa super naşpa! Credeţi-mă, n-aţi vrea să o cunoaşteţi! Dacă îi spui „bună ziua” pe hol, ea îţi aruncă o privire rece. Dacă nu ştii lecţia, primeşti 3. Dacă nu eşti atent la oră, ai tot 3. Dacă ţi-ai uitat cartea sau caietul, din nou 3. Baba asta cred că are vreo 100 de ani! Zău că nu glumesc! Luni, 21 octombrie Sunt îndrăgostit... Nu, nu de o fată, ci de iPhone-ul meu. Am un iPhone 5, mai exact. Ştiu, e super şmecher. E mai mişto decât Skype, câinele meu. Am foarte multe aplicaţii şi jocuri pe telefon: Angry Birds , Fruit Ninja , Minion Rush , Subway Surfers , Temple Run ... Astea sunt jocurile mele preferate. Mă joc pe telefon în

Asasinul poveştilor de Teodora Leon

Andrei era un băiat de treisprezece ani, căruia îi plăcea să scrie poveşti. Din clasa sa, el era cel mai bun la literatură. Doamna profesoară de limba română avea mare încredere în băiat. Copiii, cu o oarecare invidie, recunoşteau că Andrei era foarte talentat. Într-o zi, doamna profesoară de română a intrat în clasă, spunându-le copiilor: - Copii, faceţi un pic de linişte! Vreau să vă spun ceva. După cum bine ştiţi, în fiecare an, în şcoala noastră, are loc un concurs de literatură. Un singur elev din fiecare clasă poate participa. Tot ce trebuie să facă este să scrie o poveste. Cea mai originală creaţie va fi premiată şi publicată în revista şcolii. Pe cine alegeţi să vă reprezinte clasa? Bineînţeles, toate privirile s-au îndreptat spre Andrei. Doamna profesoară i-a zâmbit băiatului şi i-a spus: - Andrei, ştiu că eşti talentat! Mă bazez pe tine! Concursul este peste o săptămână. Ai timp destul să scrii o poveste. Băiatul nu voia să o dezamăgească pe doamna profesoară. Imediat