Despre „Ce poţi face cu două cuvinte – La tatuaşi” de Călin-Andrei Mihăilescu

Era odată o fetiţă pe nume Iasmina. În fiecare vară, ea mergea la bunici, la ţară. În acel sat, unde trăiau bunicii ei, se afla un bătrân pe nume Matei. Era bun prieten cu Iasmina. De fiecare dată când se întâlneau, îşi povesteau diverse lucruri şi întotdeauna se simţeau bine.
Într-o zi, Iasmina l-a întrebat pe bătrânul Matei cum de îl întâlneşte la fiecare colţ de uliţă. Matei nu a putut să-i răspundă fetiţei la întrebare, aşa că a rugat-o să se ducă la domnişoara Antenora, o femeie de la marginea satului.
Domnişoara Antenora era foarte ciudată... Avea aceeaşi voce ca a Iasminei. Fetiţa credea că vocea Antenorei era ca un ecou al vocii sale! Domnişoara „înaltă şi slabă, cu ochii trişti şi mâinile noduroase” i-a arătat Iasminei nişte tatuaje de pe mâna şi umărul său. Desenele parcă prindeau viaţă. Liniile tatuate au început să se atingă unele de celălalte, închipuind astfel forme ciudate. Deodată, Iasmina s-a trezit în mijlocul unei păduri. Acolo s-a întâlnit cu un bărbat care purta o pelerină. Acesta a tatuat pe palma ei dreaptă o linie albastră. I-a explicat fetei că cei din sat aveau tatuaje pe tot corpul lor. Mulţi oameni îi numeau „tatuaşi” pentru a-şi bate joc de ei... Iasmina a aflat secretul satului: acum mulţi ani, în sat trăia un băiat orfan. Nimeni nu a vrut să aibă grijă de el. Supărat fiind, băiatul a blestemat satul să aibă numai copii orfani, după care a plecat. Bărbatul i-a explicat Iasminei că tatuajele protejau oamenii satului. Le desenau viitorul. Astfel, oamenii aveau să trăiască mult, iar copiii lor nu aveau să ajungă orfani. Şi Iasmina făcea parte din satul bunicilor ei. Cu acea linie albastră tatuată, era şi ea un „tatuaş”. Acesta era primul tatuaj, multe alte linii aveau să apară de-a lungul vieţii.
Aşa a aflat Iasmina răspunsul la întrebarea ei: bătrânul Matei era singurul om netatuat din sat. El se mişca mai repede decât timpul, de aceea bărbatul cu pelerina nu-l putea prinde niciodată şi de aceea Iasmina îl întâlnea la fiecare colţ de uliţă. Matei nu avea viitor...
Părerea mea este că Matei este băiatul orfan care a blestemat satul. De asemenea, cred că domnişoara Antenora este Iasmina când va fi mare (doar aveau aceeaşi voce). Finalul povestirii este învăluit în mister: „Dar Antenora şi Matei nu-şi vorbesc niciodată – şi nimeni nu-i spune Iasminei de ce.”.