Teodora's Blog

Înainte de a scrie despre acțiunea propriu-zisă, ar ajuta să luăm în considerare faptul că, încă din prefața cărții Visătorul , aflăm două elemente importante: 1) povestea este pentru adulți, despre un copil; 2) metamorfoza stă la baza acestei povești. Scurt și la obiect. Însă, o astfel de introducere tot rămâne ambiguă, chiar în condițiile în care scriitorul Ian McEwan contestă interesul adulților față de literatura pentru copii: „ Dar chiar le place adulților literatura pentru copii? Întotdeauna am fost de părere că entuziasmul acesta e ușor exagerat, chiar disperat. „ Rândunici și amazoane ? Beatrix Potter? Minunate cărți!” Chiar așa simțim, chiar ne mai plac – sau vorbim în numele sinelui nostru pierdut, aproape uitat, încercând să menținem legătura cu el? ” (p. 10) Secvența respectivă poate fi frapantă pentru orice „adult” care a ajuns să aprecieze mai mult (sau doar într-un mod diferit) așa-zisele cărți pentru copii. Urmează un eventual șir de întrebări în mintea acelui adult

Ne așteptăm ca majoritatea cărților „pentru copii” să conțină călătorii lungi, pline de peripeții, ca într-un final, personajul sau personajele principale să-și dea seama că n-au trecut decât printr-un proces de autocunoaștere. Nu ar fi nicio problemă cu o asemenea abordare, atâta timp cât acea călătorie are elementul ei caracteristic. Contextul devine și mai interesant atunci când scriitorul alege ca protagonistul să rămână „pe loc” și totuși să aibă parte de o evoluție semnificativă. În romanul lui Sue Monk Kidd, Viața secretă a albinelor (titlul original fiind The Secret Life of Bees ), personajul principal, Lily Owens, fată de paisprezece ani, simte că trăiește într-o lume aparent absurdă – fără să o numească așa vreodată (doar circumstanțele în care se află ne demonstrează acest lucru). Acțiunea are loc în Carolina de Sud, în anii ’60, perioadă dificilă pentru orice afro-american, chiar și cu Legea Drepturilor Civile semnată la 2 iulie 1964. Întâmplător, singura prietenă a lui

Olguța e menită să iasă în evidență. Acest lucru nu se datorează doar părului său roșcat (deși contribuie mult la atragerea atenției cititorului). Fetița are cu adevărat ceva de împărtășit – dincolo de aventurile povestite în cele două cărți, Olguța și un bunic de milioane (apărută în 2016, dar a treia ediție la care am avut acces a reapărut anul acesta, în 2021) și Olguța și Operațiunea Jaguarul (2020). Ca în multe alte cazuri, aș fi vrut să mă pun în locul unui copil cât timp citeam cărțile, pentru a putea înțelege mai bine cum ar fi percepute la o vârstă mai mică. Cum s-ar raporta cititorul la Olguța dacă ar avea în jur de aceeași vârstă (12 ani)? E inevitabil să te întrebi așa ceva la răstimpuri, deși pe de altă parte, o tendință mai mare în cazul meu a fost să caut eventuale subtilități în personalitatea așa-zisei puștoaice de 12 ani, „ ca oricare alta ”. Descrierea care i se oferă ar trebui să o separe de restul lumii – deși în realitate are trăsături asemănătoare cu mulți al