Despre „Ce poţi face cu două cuvinte – Alina şi otoliţii” de Dan Sociu

Era odată o fetiţă pe nume Alina. De câteva zile nu mai voia să vorbească. De când s-a întors mama ei din Italia, cu noul soţ, Alina n-a mai îndrăznit să scoată o vorbă.
Într-o zi, Alina se afla la aeroport cu mama şi cu soţul ei italian, Leo. Mama încerca s-o facă pe fiica ei să vorbească. I-a cumpărat o păpuşă care repeta ce spuneai. Alina tot n-a spus nimic. I-a cumpărat până şi dulciuri, cu speranţa că o va face mai fericită! Nici această idee n-a mers!
Când a ajuns în avion, Alina s-a speriat. Era îngrijorată şi voia să iasă odată de acolo. Centura de siguranţă o ţinea strânsă foarte tare. Când avionul a decolat, Alinei i s-a făcut greaţă. Nici când a venit o stewardesă să le ureze călătorilor bun venit la bord, Alina nu s-a bucurat. A început să plângă, însă nicio lacrimă nu i-a curs...
În curând, toată lumea din avion a adormit, cu excepţia Alinei. Nişte voci ciudate o ţineau trează. Strigau după ajutor. Alina s-a uitat afară, pe geamul avionului. Un pitic se afla pe covorul uriaş de nori pufoşi. Se tot scufunda sub nori. Câte o mână se ridica la un moment dat şi făcea semne disperate. Alina a fost îndemnată să iasă afară de o voce din mintea ei. Avionul părea că stă pe loc aşa că fetiţa putea folosi ieşirea în caz de urgenţă.
Când a ieşit afară, Alina s-a simţit mai uşoară ca oricând! Parcă zbura! S-a îndreptat spre omuleţul cu cizmuliţe portocalii şi l-a ajutat să iasă din strat. Alte mănuţe fluturau în jur, cerând ajutorul.
Omuleţul bătrân (care totuşi avea aceeaşi mărime ca un bebeluş) i-a explicat Alinei că vocile pe care le aude sunt otoliţii ei. Ei sunt cei care o ţin pe picioare atunci când i se face rău (de exemplu în maşină sau chiar în avion). Până când va creşte mare, Alina nu va fi părăsită de otoliţii ei. Va fi mereu ajutată când va avea probleme!
La un moment dat, Alina a început să plângă. Prima dată, a curs o lacrimă pe obrazul fetei, după care au urmat hohote de plâns. Parcă Alina se simţea mai bine, parcă scăpase de o greutate, de tristeţea care nu o mai lăsa în pace!
Deodată, Alina a fost strânsă în braţe. Era mama ei. A fost un vis! Fetiţa a răsuflat uşurată. Se simţea mult mai bine acum! Păpuşa ei repeta tot ce spunea. Un zâmbet s-a întipărit pe faţa Alinei! A început să râdă! În copilărie, o mulţime de surprize te întâmpină! Mai sunt vărsate şi lacrimi, într-adevăr, dar cele mai frumoase clipe sunt atunci când eşti fericit! Atunci te simţi uşor şi lipsit de griji. Poţi spune că zbori cu adevărat!