Despre „Momo” de Michael Ende

(Editura Polirom, 2012)

„Momo”, carte scrisă de Michael Ende, autorul „Poveştii fără sfârşit”, este un basm-roman despre o fetiţă care luptă împotriva unor hoţi de timp şi înapoiază oamenilor timpul furat.
Momo este „micuţă şi cam slăbuţă, încât, cu cea mai mare bunăvoinţă, lumea nu-şi putea da seama dacă are doar opt ani sau a şi împlinit doisprezece”. Are „bucle negre ca pana corbului, zbârlite”. Are „ochi foarte mari, minunat de frumoşi şi la fel de negri”. Picioarele îi sunt „de aceeaşi culoare”, căci umblă aproape întotdeauna desculţă. Fusta îi este „cusută din diferite petice pestriţe” şi îi atârnă până la glezne. Pe deasupra poartă „un surtuc bărbătesc, vechi şi mult prea larg”. Momo trăieşte într-un vechi amfiteatru de la marginea oraşului. Oamenilor din împrejurimi li se face milă de fetiţă aşa că decid să o ajute să-şi construiască o căsuţă în amfiteatru.
Momo îşi face foarte mulţi prieteni. Se înţelege cel mai bine cu bătrânul Beppo şi Gigi Ghidul.

Beppo este un măturător. Gigi Ghidul este, după cum puteţi vedea din nume, un ghid care spune tot felul de poveşti (nu întotdeauna adevărate) despre amfiteatru şi alte zone din împrejurimi. Aceste poveşti sunt nemaipomenite, ideile lui sunt foarte originale. Toată lumea îl laudă pe Gigi pentru talentul său minunat! De asemenea, Momo se înţelege foarte bine şi cu copiii care locuiesc aproape de amfiteatru. Fetiţa se distrează de minune cu prietenii ei şi nu se simte niciodată singură!
Momo are un talent nemaiauzit: ştie să asculte! Mulţi ar spune că acesta nu este un talent, însă se înşeală! Momo ascultă cu adevărat! Stă cu urechile bine ciulite, ascultă nu numai cu mintea, ci şi cu inima ei! De multe ori, vecinii lui Momo vin la fetiţă şi îşi împărtăşesc grijile şi problemele. Momo poate să stea să asculte chiar şi o zi întreagă! Nu întrerupe niciodată pe cel pe care îl ascultă.
Când persoana respectivă termină de povestit, îşi dă seama dintr-o dată cum trebuie rezolvată problema sa! Îi mulţumeşte lui Momo pentru ajutor şi pleacă. Oamenii nu au nevoie de sfaturi. Au nevoie doar să fie ascultaţi şi îşi pot da seama singuri ce trebuie să facă pentru a rezolva situaţia:

„- Da, hai, vino-ncoace şi ucide-mă, cum ai mai vrut s-o faci şi altă dată!
- Îmi pare rău că n-am făcut-o! urlă Nicola strângându-şi pumnii. Acum vezi şi tu, Momo, cum minte şi ponegreşte! (...)
- Atunci toată cearta noastră, spuse gânditor Nino, nu se referă decât la sfântul Anton pe care l-am tăiat din revistă.
Nicola se scărpină pe cap.
- Aşa e, mormăi el. Ţi-l dau bucuros înapoi, Nino. (...)
Dintr-odată începură amândoi să râdă în acelaşi timp. (...) Pe urmă o luară amândoi în braţe pe Momo şi îi spuseră:
- Îţi mulţumim din inimă!
Când plecară, după câtva timp, Momo mai făcu multă vreme în urma lor semne cu mâna. Era tare mulţumită că cei doi prieteni ai ei se înţelegeau acum din nou.” (pag. 16-18)

De aceea toată lumea o iubeşte pe micuţa fetiţă! Momo le ascultă până şi pe animale! Ea înţelege limba fiecăruia...
Şi copiii se simt grozav alături de Momo! Ori de câte ori vin la vechiul amfiteatru ca să se joace cu prietena lor, au noi idei pentru noi jocuri! Se inventează atâtea jocuri, fiecare are libertatea de a-şi folosi imaginaţia.
Într-o zi, însă, încep să apară problemele... Nişte domni cenuşii cu trabucuri apar în marele oraş. Aceştia se duc la fiecare om în parte. Ei mint oamenii, spunându-le că sunt de la Casa de Economie a Timpului şi că, doar cu ajutorul lor, pot economisi timp. Bineînţeles, auzind acestea, toţi oamenii din oraş sunt de acord cu această idee şi încep să economisească timp:

„- Foarte bine, spuse domnul Fusi, le pot face pe toate, dar timpul care-mi rămâne – ce să fac cu el? Trebuie să-l depun? Unde? Sau să-l păstrez? Cum se procedează?
- Despre acestea să nu vă faceţi nici o grijă, spuse domnul cenuşiu zâmbind subţire pentru a doua oară. Lăsaţi totul în seama noastră. Puteţi fi sigur că nu se pierde nici o fărâmă din timpul pe care l-aţi economisit. Veţi observa singur că nu va rămâne nimic din el.
- Bine, răspunse uluit domnul Fusi, prin urmare mă bizui pe dumneavoastră.
- O puteţi face liniştit, domnule dragă, spuse agentul ridicându-se. Prin urmare, vă pot saluta ca un nou membru în comunitatea celor care economisesc timpul. Acum sunteţi cu adevărat un om modern şi progresist. Domnule Fusi, vă felicit!” (pag. 60)

Însă oamenii din oraş se înşeală. Domnii cenuşii nu sunt de încredere... Cu cât economisesc mai mult timp, cu atât... pierd mai mult! Această schimbare majoră transformă întregul oraş într-un loc plictisitor... Oamenii îşi fac treaba cu nepăsare, nimeni nu mai are timp de absolut nimic!
Copiii, însă, au „tot timpul din lume”! Ei continuă să se joace toată ziua. Adulţii consideră acest lucru o pierdere de vreme! Până la urmă, domnii cenuşii îi conving şi pe copii „să economisească” timp. Singura persoană care rămâne neschimbată este, bineînţeles, Momo! Acum se simte singură, prietenii nu mai au timp pentru ea... Beppo nu se mai opreşte din măturat... Gigi Ghidul ajunge să fie celebru datorită poveştilor sale! Însă viaţa sa parcă nu mai are niciun farmec! Nici poveştile spuse de acesta nu i se mai par atât de interesante. Nu mai sunt originale, ideile sunt furate de ici, de colo!
Domnii cenuşii încearcă din răsputeri să o facă pe Momo să economisească timp. Fetiţa însă reuşeşte să se apere. Află cine sunt ei cu adevărat:

„Agentul se întrerupse. Se uita fix la Momo şi părea că luptă împotriva a ceva ce nu putea înţelege şi învinge. Faţa îi deveni încă şi mai cenuşie.
Când începu să vorbească din nou era ca şi cum ar fi fost împotriva voinţei sale, ca şi cum cuvintele izbucneau de la sine din el, fără să le poate împiedica. Faţa i se schimonosea tot mai mult din pricina groazei de ceea ce se întâmplă cu el. Iar Momo auzi în sfârşit adevăratul său glas:
- Trebuie să rămânem necunoscuţi, auzi ea ca de departe, nimeni nu trebuie să ştie că existăm şi ce facem... Avem grijă ca nici un om să nu ne păstreze în memorie... Numai câtă vreme rămânem necunoscuţi ne putem vedea de treburile noastre... o treabă chinuitoare, să le socoţi oamenilor timpul de viaţă cu ora, cu minutul, cu secunda... căci tot timpul pe care ei şi-l economisesc e pierdut pentru ei... ni-l însuşim noi... îl înmagazinăm... avem nevoie de el... ne e foame de el... Ah, voi nu ştiţi ce este timpul vostru... Noi ştim însă şi vi-l sugem până în măduva oaselor... Şi ne trebuie mai mult... tot mai mult... căci şi noi suntem tot mai mulţi... tot mai mulţi... tot mai mulţi...
Domnul cenuşiu rostise ultimele cuvinte aproape horcăind – îşi astupă însă gura cu ambele mâini. Ochii i se holbau şi o privea ţintă pe Momo. După un timp păru că-şi revine după un soi de buimăceală.
- Ce... ce-a fost asta? bolborosi el. M-ai tras de limbă! Sunt bolnav! Tu m-ai îmbolnăvit, tu!
Pe urmă continuă, aproape implorând-o:
- Am vorbit numai prostii, fetiţă dragă. Uită tot! Trebuie să uiţi, la fel cum ne uită toţi ceilalţi! Trebuie! Trebuie! (...)
Momo (...) nu uită nimic. Căci auzise adevăratul glas al unui domn cenuşiu.” (pag. 84-85)

Casa de Economie a Timpului este în pericol. Domnii cenuşii nu mai pot lucra, deoarece acum cineva le ştie secretul. Trebuie să o găsească pe Momo! Fetiţa însă este în siguranţă pentru o vreme... Ajunge într-un loc unde niciun alt om nu a ajuns vreodată! Cu ajutorul unei broaşte-ţestoase pe nume Casiopeea, Momo ajunge la Casa Niciunde. Casiopeea este o ţestoasă neobişnuită. Prevede viitorul cu o jumătate de oră înainte. Nu vorbeşte, însă cuvintele apar pe carapacea ei. În Casa Niciunde trăieşte un bătrânel pe nume Hora. Acesta controlează timpul şi îl oferă oamenilor. El află de intervenţia domnilor cenuşii, aşa că are nevoie de ajutorul lui Momo, singura speranţă rămasă! Înainte de toate însă, îi explică un lucru important...
În Casa Niciunde, există nişte flori ale clipelor. Acestea sunt oferite oamenilor de către maestrul Hora. Fiecare om are în inima sa câte o floare din aceasta, un lăcaş de aur. În floare se află timpul. Odată ce este furată floarea, omul nu mai are timp... Florile clipelor sunt luate de domnii cenuşii şi puse în magazia lor. Acolo îngheaţă. Petalele sunt smulse şi lăsate să se usuce până devin tari şi cenuşii. Aşa se transformă în... trabucuri! Domnii cenuşii trăiesc din trabucurile lor, din timpul mort al oamenilor. Fumul cenuşiu care iese din trabuc otrăveşte florile.
Momo este de-a dreptul surprinsă când aude toate acestea! Maestrul Hora are un plan: vrea să oprească timpul! Momo va primi o floare a clipelor care s-o ţină în viaţă. Ea trebuie să se ducă la ascunzătoarea domnilor cenuşii pentru a distruge rezerva de trabucuri şi pentru a elibera florile din magazie. Momo acceptă această misiune periculoasă! Ia o floare a clipelor şi pleacă. Maestrul Hora se culcă, oprind astfel timpul.
Domnii cenuşii observă că timpul este oprit. Îşi dau seama că rezerva lor este în pericol. Dacă timpul este oprit, ei nu mai pot lua de nicăieri flori şi astfel, nu mai pot face nici trabucuri. Fără trabucuri, mor. Aceştia se întorc degrabă la ascunzătoarea lor (Momo, între timp, se află în spatele lor) şi se bat pentru provizia lor. Îşi scot unul altuia trabucurile din gură, murind. Până la urmă, rămân şase. Dar nu după mult timp, şi aceştia mor. Când ultimul domn cenuşiu dispare odată pentru totdeauna („Ultimul domn cenuşiu dădu încet din cap şi murmură: - E bine... e bine... că acum... totul... s-a terminat...”), Momo deschide magazia în care se află florile clipelor. Acestea se reîntorc la posesorul lor. Timpul furat este adus înapoi. Viaţa oamenilor revine la normal, totul datorită lui Momo! Acum adulţii, ca şi copiii, au tot timpul din lume!
Mi-a plăcut nespus de mult povestea! Întâmplările din carte sunt valabile şi în lumea reală! Adulţii sunt cei care încearcă să economisească timp. Copiii au într-adevăr tot timpul din lume! Timpul trece altfel pentru copii, nu e ca la adulţi. Tema principală a acestei poveşti este, deci, timpul.
Bineînţeles, personajul meu preferat este Momo. Este un personaj cu totul şi cu totul neobişnuit! Bunătatea şi prietenia lui Momo reies din faptul că se poartă frumos cu toată lumea şi că ştie să-şi asculte prietenii. Curajul reiese din faptul că se încumetă să pornească în misiunea periculoasă de a salva timpul!
De asemenea, Momo este şi o fetiţă isteaţă. Ea reuşeşte să descifreze ghicitoarea spusă de maestrul Hora:

„Într-o singură casă locuiesc trei fraţi,
Dar se prezintă diferit îmbrăcaţi.
Şi dacă vrei să-i deosebeşti,
Pe fiecare cu ceilalţi l-asemuieşti.
Primul nu este aici, abia va veni,
Nici al doilea nu e, căci o şi porni.
Doar al treilea e aici, dintre ei cel mai mic,
Şi fără el ceilalţi n-ar fi chiar nimic.
Totuşi, al treilea, de care se vorbeşte,
Există fiindcă primul soseşte
Şi totul astfel se petrece
Când primul în al doilea trece
Şi se produce o preschimbare.
Numai atunci mezinul apare,
De vrei să-l prinzi însă, nu izbuteşti,
Căci tot pe unul din ceilalţi nimereşti.
Spune-mi acum: Sunt cei trei doar unul?
Sau sunt numai doi? Sau poate nici unul?
De vei putea să mi-i spui pe nume
Vei şti cine sunt atotputernici în lume.
Stăpânesc împreună împărăţia cea mare,
Fiind ei înşişi chiar ea. Cine sunt ei oare?” (pag. 133-134)

Dragi cititori, comentaţi pe blogul meu dacă ştiţi răspunsul la ghicitoare (să răspundă cei care încă n-au citit cartea). :)
Recomand „Momo” de Michael Ende copiilor şi chiar adulţilor! Nu vă îngrijoraţi, dragi cititori, nu o să pierdeţi timp dacă citiţi povestea! :)