Skip to main content

Posts

Showing posts from July, 2021

Despre „Visătorul” de Ian McEwan (Editura Polirom, 2019)

Înainte de a scrie despre acțiunea propriu-zisă, ar ajuta să luăm în considerare faptul că, încă din prefața cărții Visătorul , aflăm două elemente importante: 1) povestea este pentru adulți, despre un copil; 2) metamorfoza stă la baza acestei povești. Scurt și la obiect. Însă, o astfel de introducere tot rămâne ambiguă, chiar în condițiile în care scriitorul Ian McEwan contestă interesul adulților față de literatura pentru copii: „ Dar chiar le place adulților literatura pentru copii? Întotdeauna am fost de părere că entuziasmul acesta e ușor exagerat, chiar disperat. „ Rândunici și amazoane ? Beatrix Potter? Minunate cărți!” Chiar așa simțim, chiar ne mai plac – sau vorbim în numele sinelui nostru pierdut, aproape uitat, încercând să menținem legătura cu el? ” (p. 10) Secvența respectivă poate fi frapantă pentru orice „adult” care a ajuns să aprecieze mai mult (sau doar într-un mod diferit) așa-zisele cărți pentru copii. Urmează un eventual șir de întrebări în mintea acelui adult

Despre „Viața secretă a albinelor” de Sue Monk Kidd (Editura Polirom, 2016)

Ne așteptăm ca majoritatea cărților „pentru copii” să conțină călătorii lungi, pline de peripeții, ca într-un final, personajul sau personajele principale să-și dea seama că n-au trecut decât printr-un proces de autocunoaștere. Nu ar fi nicio problemă cu o asemenea abordare, atâta timp cât acea călătorie are elementul ei caracteristic. Contextul devine și mai interesant atunci când scriitorul alege ca protagonistul să rămână „pe loc” și totuși să aibă parte de o evoluție semnificativă. În romanul lui Sue Monk Kidd, Viața secretă a albinelor (titlul original fiind The Secret Life of Bees ), personajul principal, Lily Owens, fată de paisprezece ani, simte că trăiește într-o lume aparent absurdă – fără să o numească așa vreodată (doar circumstanțele în care se află ne demonstrează acest lucru). Acțiunea are loc în Carolina de Sud, în anii ’60, perioadă dificilă pentru orice afro-american, chiar și cu Legea Drepturilor Civile semnată la 2 iulie 1964. Întâmplător, singura prietenă a lui