Despre „Cui i-e frică de computer? – Gadgeturi de ieri şi de azi” de Ion Manolescu

Înaintea gadgeturilor digitale existau cele mecanice. În jurul anilor ’70, o revistă franţuzească cu benzi desenate, Pif Gadget, şi-a sigilat conţinutul într-un ambalaj transparent şi a venit împreună cu o jucărie mică din plastic sau din cauciuc. Bineînţeles, acel cadou nu era gata făcut, copiii trebuiau să-l monteze singuri sau cu ajutorul părinţilor. Pif-ul copilăriei autorului nu era nicidecum un iPad, nici măcar un Kindle. N-avea nici touch screen, nici butoane. Ion Manolescu se bucura doar de mirosul proaspăt de cerneală colorată al revistei. Acesta găsea cele mai trăsnite întrebuinţări fiecărei jucării în parte. Cu „arbaleta medievală” a fugărit pisicile vecinului. „Luneta astronomică” i-a permis autorului să urce pe acoperişul blocului şi să studieze craterele de pe Lună. Cu ajutorul „microscopului veritabil” scriitorul a reuşit să pătrundă în lumea insectelor de pe frunze. „Ţigara cu apă” i-a adus destule necazuri, deoarece a stropit-o pe bunica lui direct pe ochelari, provocând „o urmărire ca-n filme”.
În zilele noastre, plăcerea descoperirii a fost înlocuită de cea a utilizării. Nu mai este nimic de construit, totul este deja montat. Oamenii sunt nevoiţi să consume minute, SMS-uri şi MB. Dacă avem un telefon „uncool”, e „naşpa” şi ne simţim de-a dreptul „supy”. Oricât ne-am ruga de părinţi să primim un telefon de ultimă generaţie, nu reuşim să ne îndeplinim dorinţa. Începem să ne plângem prietenilor noştri, trimiţând o mulţime de mesaje. Nu folosim semne de punctuaţie (dacă le-am utiliza, am fi consideraţi „ciudaţi”), ci cât mai multe emoticoane şi prescurtări.
Ion Manolescu a rămas neschimbat. Când se întâlneşte cu prietenii săi la o cafea sau la o bere, uită de toate aparatele digitale pe care le are. Împreună, aceştia îşi aduc aminte cu plăcere de Pif Gadget şi încearcă din răsputeri să retrăiască acea stare de bine pe care o aveau în copilărie...