Despre „Minunea” de R. J. Palacio

(Editura Arthur, Bucureşti, 2013)

„Nu judeca o carte după copertă.”. Probabil vă întrebaţi: acesta este motto-ul cărţii? Da, acesta e, dar are nevoie de un mic adaos: „Nu judeca o carte un om după copertă chip.”.
Protagonistul cărţii „Minunea” este August Pullman, un băiat de zece ani. Din nefericire, acesta s-a născut cu o diformitate facială îngrozitoare: „Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău.”. Acest lucru ne este spus chiar de personajul principal, August. Însă sora lui mai mare, Via, dezvăluie cititorilor cum arată fratele ei: August are ochii cu vreo doi centimetri mai jos decât ar trebui, nu are nici gene, nici sprâncene, nasul lui este mare şi cârnos, capul e scobit pe laterale, dinţii de sus sunt mici şi depărtaţi unul de altul, iar bărbia lui este minusculă. Via îşi iubeşte fratele indiferent cum e şi de multe ori îşi face griji pentru el:

„Oare August îşi dă seama cum îl văd ceilalţi sau a învăţat să se prefacă atât de bine că nu vede şi că nu-l deranjează? Sau poate că îl deranjează? (...) Aş vrea să-l pot întreba aceste lucruri. Aş vrea să-mi spună ce simte.” (pag. 97)

După părerea mea, oricărui cititor i-ar părea rău pentru ghinionul lui August. Însă sunt unii oameni care râd cu răutate de orice persoană diformă. Părinţii lui August, pentru a-şi proteja fiul de privirile şi vorbele oamenilor, îl educă acasă. Într-o zi, însă, vine vremea pentru August să meargă la şcoală ca orice alt copil. August refuză această idee la început, dar nu după mult timp, acceptă propunerea. Astfel, el este trimis la şcoala domnului Tushman, unde îşi face doi noi prieteni: Jack şi Summer. Un băiat pe nume Julian îşi bate joc de August şi îl consideră un „monstru”. Eroul cărţii încearcă din răsputeri să nu-l bage în seamă.
De-a lungul poveştii sunt multe scene triste... Una dintre ele se referă la integrarea lui August în noua sa şcoală. Toţi copiii îl privesc ciudat pe băiat şi nu vor nicidecum să-l atingă: „Cred că seamănă cu atingerea brânzei împuţite din Jurnalul unui puşti. (...) La Şcoala Beecher, eu sunt brânza împuţită.” (pag. 79) Altă scenă tristă surprinde moartea câinelui lui August, Daisy, care suferă de o tumoare uriaşă în abdomen. Părinţii o duc pe Daisy la spital: „(...) doctorul i-a înfipt un ac în picior. După un minut, a murit la tata în braţe. Era tare liniştită, a zis tata. Nu o mai durea nimic. A fost ca şi cum ar fi adormit.” (pag. 234)
În carte, nu numai August este naratorul. Mai multe personaje îşi povestesc întâmplările lor în propriile lor jurnale. Fiecare are câte o părere diferită în legătură cu chipul lui August. Unii spun că sunt obişnuiţi de mult timp cu chipul său, alţii zic că s-au speriat foarte tare când l-au văzut pe băiat pentru prima dată.
August nu îşi descrie faţa. El spune că nu este un băiat obişnuit de zece ani. În ciuda faptului că face activităţi obişnuite, el tot este privit diferit de ceilalţi:

„Mănânc îngheţată. Merg cu bicicleta. Mă joc cu mingea. Am jocuri electronice. Lucrurile astea mă fac obişnuit, presupun. Şi mă simt normal, pe dinăuntru. Dar copiii obişnuiţi nu-i fac pe alţi copii obişnuiţi s-o ia la fugă ţipând pe terenul de joacă. Iar la copiii obişnuiţi nu se holbează lumea oriunde se duc.” (pag. 9)

Via, aşa cum am menţionat mai devreme, îşi iubeşte fratele mai mic foarte mult. Ea s-a obişnuit cu chipul lui încă de la început. Mai demult, când August a făcut o operaţie importantă la maxilar, Via s-a speriat foarte tare de schimbările suferite în urma operaţiei. Pentru o fracţiune de secundă şi-a privit fratele aşa cum alţii îl priveau: cu groază.

„Şi am simţit ceva ce nu mai simţisem înainte: că mă uram pentru acel moment. În timp ce el mă pupa din toată inima, eu vedeam numai saliva care îi curgea pe bărbie. Semănam brusc cu ceilalţi oameni, cei care se holbau la el sau se uitau în altă parte.
Am fost îngrozită. Dezgustată. Speriată.” (pag. 94)

Summer este o prietenă de-a lui August. Cei doi s-au împrietenit în cantină. Nimeni nu voia să stea la aceeaşi masă cu August, cu excepţia lui Summer („În prima zi m-am aşezat la masa lui pentru că mi-a fost milă de el. Asta-i tot.”). Summer şi August stau la masa „văraticilor” („summer” însemnând „vară”, iar luna august fiind o lună de vară).
Jack este un alt prieten de-al lui August. De-a lungul poveştii, cei doi băieţi se ceartă şi nu mai vorbesc unul cu celălalt, dar până la urmă se împacă. Jack l-a văzut prima dată pe August atunci când era mic:

„Ţin minte că l-am văzut (...) în faţa magazinului Carvel de pe Bulevardul Amesfort când aveam cinci sau şase ani. (...) La un moment dat am ridicat capul ca să sorb îngheţata de pe fundul cornetului şi atunci l-am văzut pe August. (...) Ştiu că n-a fost foarte frumos, dar când l-am văzut am exclamat: „Ah!”, pentru că m-am speriat cu adevărat. M-am gândit că purta o mască de zombie sau aşa ceva.” (pag. 146)

Justin este prietenul Viei. El e un personaj episodic. Este foarte interesant felul lui de a scrie:

„Îl văd prima oară pe fratele mai mic al oliviei şi recunosc că sunt luat complet prin surprindere.
n-ar trebui evident. olivia mi-a spus totul despre „sindromul” lui, mi-a descris chiar cum arată. (...)
dau mâna cu el. (...) nu vreau să mă uit fix la faţa lui.” (pag. 196)

Justin scrie ca orice alt adolescent, propoziţiile începând cu litere mici. Dintre toate personajele din carte, el este singurul care are un scris „dezordonat”.
Miranda este una dintre prietenele Viei. Ea se înţelege foarte bine cu August şi nu o deranjează deloc faţa acestuia:

„Am sunat odată la Via acasă doar ca să-l salut pe Auggie. (...)
- Salut, Maior Tom! i-am zis, folosind porecla pe care i-o dădusem eu.
- Miranda!
A părut atât de fericit să-mi audă vocea, încât m-a luat prin surprindere.” (pag. 251)

August reuşeşte să ignore toate comentariile şi jignirile adresate lui şi îşi vede de treaba sa, luând note mari la şcoală şi învăţând bine. La sfârşitul anului şcolar are loc decernarea premiilor. Toţi primesc câte un premiu, inclusiv August:

„(...) anul acesta sunt foarte mândru să acord Medalia Henry Ward Beecher elevului a cărui forţă discretă a însufleţit cele mai multe inimi. August Pullman, eşti bun să vii pe scenă şi să primeşti acest premiu?” (pag. 319)

August demonstrează tuturor că frumuseţea interioară contează, nu cea exterioară. Toţi îl iubesc pe August, deoarece el este un băiat deştept şi foarte amuzant. Nu interesează pe nimeni cum arată chipul acestuia, ci cum este sufletul lui:

„- Îţi mulţumesc că m-ai făcut să merg la şcoală, i-am spus încetişor mamei.
M-a îmbrăţişat mai tare, s-a aplecat şi m-a sărutat pe creştet.
- Eu îţi mulţumesc, Auggie, mi-a răspuns cu blândeţe. (...) Pentru tot ce ne-ai dăruit, a zis. Pentru că ai apărut în viaţa noastră. Pentru că eşti tu. (...) Eşti o adevărată minune, Auggie. Eşti o minunăţie.” (pag. 326)

„Minunea” este o carte despre integrare şi acceptare, scrisă cu umor şi cu mult talent de R. J. Palacio. Romanul mi-a adus aminte de replica vulpii din „Micul prinţ”: „Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.” (Antoine de Saint-Exupéry – Micul prinţ; Editura Rao, Bucureşti, 2006, pag. 70)

Recomand cartea tuturor cititorilor. Autorul reuşeşte într-un mod inedit să scoată la iveală trăsăturile fizice şi morale ale lui August din mai multe perspective.