Una dintre cele mai dragi fiinţe pe care le-am cunoscut eu vreodată a fost bunica! O iubeam foarte mult şi pot să spun că după-amiezile petrecute cu ea erau cele mai frumoase! Spunea bunica de multe ori că a îmbătrânit şi că nu mai este la fel de frumoasă ca în tinereţe, dar eu o consideram un adevărat înger! Ochii săi erau plini de blândeţe, obrajii îmbujoraţi, iar gura sa avea întipărit un zâmbet întotdeauna! Părul bunicii era alb şi ondulat. Ea îmi spunea că atunci când era mai tânără îl avea negru ca abanosul. Nu-mi păsa cât de mult se schimbase bunica la chip: sufletul ei avea să rămână neschimbat pentru totdeauna! Ah, cât de bună era bunica! De fiecare dată când mergeam la ea, mă întâmpina cu prăjituri de ciocolată făcute de ea! Ce gustoase erau! Cel mai mult îmi plăcea când îmi citea câte o poveste. Adormeam în poala ei şi de foarte puţine ori auzeam şi sfârşitul basmului citit... Bunica mă învăţase de mică limba franceză. Învăţasem poezii în limba franceză. Le ştiam pe de