Teodora's Blog

Câteva recenzii scurte, scrise în limba engleză de alte persoane, m-au făcut să-mi dau seama că este oarecum dificil să plasezi într-o anumită categorie romanul lui Frances Hardinge, Copacul minciunilor (titlul original fiind The Lie Tree ). Am găsit descrieri precum “ Victorian murder mystery ”, “ feminist triumph ”, “ revenge story ”, toate surprinzând câte o parte din esența poveștii respective. Alții au mai constatat că “ children’s literature ” în acest context pare să fie doar un termen-umbrelă pentru noțiuni mult mai complexe. Recunosc că nu pot să-mi imaginez exact cum ar percepe un copil întreg amalgamul de nelămuriri și descoperiri din carte. În plus, familiarizându-mă în ultimele luni cu condiția femeii în perioada victoriană, îmi este greu să spun cum aș fi abordat acțiunea romanului la o vârstă mai mică. Există destule remarci care accentuează direct inferioritatea femeii față de bărbat (nu doar în domeniul științei). În funcție de cunoștințele cititorului, aceste obser

Sfântul Isidor este pe 4 februarie, fix de ziua mea. Dacă s-ar fi știut acest lucru la vremea respectivă, probabil m-ar fi chemat Isidora. În universul acesta, însă, sunt Teo dor a și nu-mi rămâne altceva de făcut decât să-mi doresc să am cândva o vulpe, Pan dor a, și o fiică, Isi dor a. Până atunci, am acces la lumea condorului Isi dor , în care știu că pot să mă întorc în orice clipă. Adevărul este că simplul nume din titlul cărților scrise de Veronica D. Niculescu m-a atras imediat. Ce-i drept, îmi doream să mă regăsesc cumva în fetița de 13 ani, Serena, care îl salvează pe Isidor de la Zoo Băneasa. În mod (ne)surprinzător, am ajuns să-l înțeleg mult mai bine pe condor, într-un întreg univers învăluit în dor. Primul volum, O vară cu Isidor , a pornit de la un text scris pentru antologia Uite cine vorbește (Editura Arthur, 2016), text sugestiv intitulat C și O și N și Dor . În fond, tema dorului nu reprezintă nicidecum vreo surpriză, dar tot se creează un efect special. Majoritat

Frica (și pe alocuri nepăsarea) predomină din luna martie încoace, odată cu începutul pandemiei de COVID-19. Presupunem că acest fapt se poate compensa prin transmiterea altor stări generale copiilor, de exemplu. Dacă nu ne putem baza în totalitate pe mai mulți adulți, atunci singura soluție este să se creeze rapid o lume paralelă în care inclusiv un virus înfricoșător capătă o aură diferită. Astfel, curajul și interesul omniprezent se găsesc ușor în noua carte scrisă de Lucian Dan Teodorovici, odată cu inventarea epidemiei de VIM-20. Nu e încurajată brutalitatea (deși poți să fii tentat să spui la un moment dat „ Lovim în VIM! LOVIM-20! ”), ci sunt căutate mai degrabă alte metode de combatere, în fața unui fel de dictatură. Un motan gălbui-cafeniu pe nume Silvestru devine, așadar, personajul principal, fiind adus la pachet cu un șir de porecle diferite – în funcție de starea fiecărui membru al familiei sale, așa-numiții „părinți și frați de motani” – și un interes aparte față de fi

I’m still trying to decide what to begin with. The book cover seems to be the best starting point so far (I know there are different editions, but hear me out). A miniature girl gazing at a miniature mountain backdrop plastered over a huge pencil (if education as the main theme wasn’t obvious already). But in all seriousness, the cover design grew on me immediately after I shyly entered Tara Westover’s small world in Buck’s Peak, Idaho. Given the drawing style, at times the recollected memories would become part of this elaborate graphic novel in my head, with main scenes brought to life through expressive looks and speech bubbles containing the crucial jerking replies. In retrospect, I think I have automatically chosen to disguise Tara’s life events in a friendlier comic-like manner, as a superhero’s evolution in a cramped space, with cliffhangers and few moments to breathe. Surely, not all graphic novels have only pretty images to share, so my mind was still quick enough to equall

Volumul poate fi citit accesând link-ul: https://ikultura.ro/biblioteca/povesti/?fbclid=IwAR1DClsY10jqZCpKiLJKlLwW2h2FAVI-O5CzyI9EJu1N1x-rUcD7j0JZyp0 La început era Cuvântul avântul. Și avântul era cu cititorul. Și avântul era cititorul. Se poate demonstra, astfel, o anumită slăbiciune a noastră pentru povești. Poate încă avem de-a face cu ele dacă le redefinim ca fiind poezii fără rimă. În volumul scris de Emil-Iulian Sude, avem posibilitatea de a recurge la ghilimele pentru că, până la urmă, „ între ghilimele orice își schimbă semnificația ” (pag. 38, Atâta spaimă în liniștea lumii ). Bineînțeles, nu este acesta elementul-surpriză. Noutatea constă în faptul că poetul nostru atinge un nivel unde nu mai trebuie de fapt să apeleze la ghilimele, detașându-se de restul lumii. Detașarea presupune, însă, o anumită rătăcire temporară și multiple schimbări de perspectivă. Noi, ca cititori, ajungem să fim învăluiți de o atmosferă aparte, dar în același timp, suntem nevoiți să ținem pasul.