Bunica şi Copacul grijilor de Teodora Leon

Una dintre cele mai dragi fiinţe pe care le-am cunoscut eu vreodată a fost bunica! O iubeam foarte mult şi pot să spun că după-amiezile petrecute cu ea erau cele mai frumoase!
Spunea bunica de multe ori că a îmbătrânit şi că nu mai este la fel de frumoasă ca în tinereţe, dar eu o consideram un adevărat înger! Ochii săi erau plini de blândeţe, obrajii îmbujoraţi, iar gura sa avea întipărit un zâmbet întotdeauna! Părul bunicii era alb şi ondulat. Ea îmi spunea că atunci când era mai tânără îl avea negru ca abanosul. Nu-mi păsa cât de mult se schimbase bunica la chip: sufletul ei avea să rămână neschimbat pentru totdeauna!
Ah, cât de bună era bunica! De fiecare dată când mergeam la ea, mă întâmpina cu prăjituri de ciocolată făcute de ea! Ce gustoase erau! Cel mai mult îmi plăcea când îmi citea câte o poveste. Adormeam în poala ei şi de foarte puţine ori auzeam şi sfârşitul basmului citit...
Bunica mă învăţase de mică limba franceză. Învăţasem poezii în limba franceză. Le ştiam pe de rost şi de multe ori le recitam. Bunica îşi lăsa inima mângâiată, ascultându-mă cum spuneam poeziile. Glasul meu duios era ca o rază de soare, ca o lumină curată pentru bunica!
Bineînţeles, eu şi cu bunica aveam câteva mici secrete. Într-o zi, m-am dus în camera ei din copilărie şi mi-a arătat un lucru foarte interesant...
- Când eram de vârsta ta, îmi plăcea foarte mult să desenez! Într-o zi, am desenat ceva magic, care m-a ajutat de foarte multe ori în viaţă: Copacul grijilor! mi-a spus ea.
- Copacul grijilor? Ce este acela? am întrebat eu curioasă.
- Este un copac care te ajută să scapi de grijile tale! În fiecare seară, înainte de culcare, dacă mi se întâmplase ceva urât de-a lungul zilei, mă duceam la Copac şi-i spuneam cu voce tare ce mă supăra. Apoi, atârnam grijile mele de ramurile copacului şi a doua zi, toate problemele erau rezolvate!
- Vai, este uimitor! Crezi că aş putea să am şi eu Copacul grijilor?
- De ce nu? Oricum, nu-l mai folosesc.
Şi atunci am primit Copacul griilor. Era desenat pe o foaie foarte mare care putea fi lipită ca un poster uriaş în camera mea! Eram încântată de noul cadou!
- Foloseşte-l înţelept, când ai mare nevoie de el! mi-a spus bunica.
Am ascultat vorbele ei şi am avut mare grijă de Copac până când, într-o zi, bunica mea s-a îmbolnăvit foarte grav şi a fost dusă la spital.
- Se va face bunica bine? Se va face bunica bine? O, spune-mi că se va face bine! îi tot spuneam mamei.
Mama se uita cu duioşie la mine şi încerca din răsputeri să nu plângă.
- Ei bine, da, eu zic că da. Sunt sigură că bunica se va face bine în curând...
Dar glasul ei tremura şi mi-am dat seama că mama îmi spunea aceste lucruri pentru a nu-mi face griji. M-am întors în camera mea, plângând. Lacrimile îmi curgeau neîncetat, ca o ploaie albastră. M-am uitat la Copacul grijilor. „Foloseşte-l înţelept, când ai mare nevoie de el!”. Vorbele bunicii mi-au venit în minte. M-am apropiat de Copacul grijilor. Am studiat întreg desenul şi, spre mirarea mea, într-un colţ am găsit ceva. Scria: „Ramurile sunt pentru grijile mai mici, iar scorbura neagră a copacului e pentru orice problemă mare care te deranjează foarte tare şi peste care nu poţi trece cu uşurinţă...”. Era scrisul bunicii! M-am uitat la scorbura neagră şi mare. M-am gândit la bunica. Am închis ochii, am respirat adânc şi am spus cu voce tare: „Bunica este foarte bolnavă! Te rog, Copacule al grijilor, ajută-mă să trec peste această problemă şi vindec-o pe bunica!”. Am băgat grija mea în scorbură şi, odată cu problema mea, am fost înghiţită de Copacul grijilor... Adormisem...
Razele soarelui m-au trezit. M-am uitat afară pe geam. Norii albi se jucau pe cerul albastru şi totul părea vesel în jur! Oare de de?
- Ce mai faci, Teodora?
M-am întors speriată la auzul acestui glas şi am rămas complet uimită când, pe un scaun se afla... bunica. Ca de obicei, avea zâmbetul ei duios pe chip! Am alergat spre bunica şi am îmbrăţişat-o strâns, simţind voioşia şi puterea bunicii de mai demult... O lacrimă de bucurie a curs pe obrazul meu şi am şoptit, uitându-mă la desenul bunicii: „Îţi mulţumesc din suflet, Copacule al grijilor!”...

Rămas bun, Bunico!