„Până și construcțiile uriașe, ca asta, se schimbă. Doar noi o să rămânem mereu împreună, nu-i așa?!”
Dacă vi se întâmplă să citiți greșit numele personajului, nu trebuie să vă faceți griji. Însuși scopul lui Medilo, eroul poveștii scrise de Ioana Nicolaie, este de a provoca reacții diverse și de a trezi amintirea unei melodii dragi, o melodie care (re)aduce, negreșit, căldură în suflet. În timp ce micuții cititori vor veni cu propriile întrebări la cele însemnate pe spatele cărții („Oare cum se joacă Medilo, un băiat cârlig de rufe? Ce prieteni are? Cum crește el într-un loc în care nu i se poate întâmpla nimic rău? De ce pleacă-n cea mai mare aventură?”), adulții vor schița un zâmbet cu subînțeles în urma citirii cuvintelor cu conotație magică: „Veți înțelege pe parcurs cum dragostea fiecărei mame mută lumea din loc.”.
Învăluit într-un permanent „abur muzical”, Medilo reprezintă un cumul de sentimente verbalizate cu o curiozitate inocentă și explicate treptat de către mama sa. Se pune accentul pe importanța familiei („Am avut o familie mare și frumoasă. Treizeci de frați, îți dai seama?! Și începu să-i povestească despre năzdrăvăniile pe care le făceau, despre viața lor fericită împreună...”) și se valorifică viitorul plin de oportunități, fericirea de a schimba cadrul cu care ești obișnuit și de a-ți găsi rostul în viață („Dac-ai ști cum e să fii luat și dus colo, departe, către capătul curții. Parcă zbori. Apoi îți simți în sfârșit mușchii susținând un cearșaf, o față de pernă sau vreo haină.”). Introducerea progresivă în lumea înconjurătoare îi permite băiatului cârlig să dezvolte un curaj remarcabil, de care devine conștient odată ce cunoaște, pentru o scurtă perioadă, provocările singurătății. Este o detașare necesară de confortul de zi cu zi, care îi demonstrează lui Medilo că poate fi plin de determinare și iubire. Deși experimentează tristețe și teamă, personajul nu permite ezitării să se instaureze în sufletul său, având în minte îndemnul mamei de a se feri de apă și de predispoziția de a plânge până la o durere sfâșietoare: „Ai grijă, Medilo, ploaia ne face tare rău. Miezul nostru de metal se poate fărâma.”. Atenționările repetate de mamă nu iau forma unor interdicții stricte de a parcurge anumite momente de vulnerabilitate. Atât lui Medilo, cât și cititorului li se readuce aminte faptul că, în loc de a prelungi o amărăciune vătămătoare, întotdeauna există o altă posibilitate mai favorabilă de a ieși dintr-o situație neplăcută.
Călătoria lui Medilo ar putea fi o întreagă odă adresată mamei, care deține puterea de a-i „ghida” pe copii să-și antreneze spiritul de observație, creativitatea și să creeze legături între evenimentele din exterior și trăirile din interior. Procesul de descoperire a greutăților, dar și a bucuriilor care vin pe urmă, se desfășoară prin intermediul ocrotirii și al dragostei: „Nici nu simțea bine primii picuri, că se agăța strâns de trupul ei. Dacă asculta cu atenție, auzea o inimă bătând în ritmul iubirii. Și-atunci un cântec, ca un abur, se desprindea de ei, plutea peste coșul vechi, unde locuiau, ca să se împrăștie peste iarba care năpădise locul.”. A beautiful day, un cântec auzit la radio, îl protejează pe Medilo de-a lungul călătoriei sale, asigurându-l că muzicalitatea nu reiese doar din numele său melodios, ci și din personalitatea lui.
Probabil anumite persoane ar interveni să spună că astfel de povești ar fi mai potrivite atunci când suntem copii. Însă, după lectura cărții Călătoria lui Medilo a Ioanei Nicolaie și pătrunderea în ilustrațiile fascinante ale Sidoniei Călin, pot afirma că, dimpotrivă, acesta este momentul potrivit de a descoperi asemenea lumi (pe care nici nu mai poți să le părăsești cu adevărat). Toți cititorii, și mici și mari, vor avea impulsul de a deveni curajoși ca un copil și de a iubi cu aceeași răbdare și intensitate ca o mamă.
It’s a beautiful day... Don’t let it get away...
Comments
Post a Comment