Despre „Şcoala fricoşilor – Examenul final” de Gitty Daneshvari

(Editura Rao, Bucureşti, 2012)

Îi cunoaşteţi pe elevii Şcolii fricoşilor: Hyacinth, Lulu, Madeleine, Garrison şi Theodore? Dacă nu îi ştiţi încă, trebuie să aflaţi câteva lucruri despre ei...
Lui Hyhy nu-i place să stea singură (are un dihor pe nume Ţelină, dar nu-i este îndeajuns). Abia în al doilea volum, Hyhy soseşte la Şcoala fricoşilor. Nici nu intră bine în clădire şi deja îi consideră pe toţi din jurul ei „superprieteni”: „Toţi prietenii mei îmi spun Hyhy şi vă consider deja prieteni, chiar dacă nu ne-am cunoscut oficial.”, „Vă pot lua pe dumneavoastră de mână? Îmi place să ţin pe cineva de mână. Simt o legătură foarte puternică astfel.” (Gitty Daneshvari – Şcoala fricoşilor – Lecţia nu s-a terminat; Editura Rao, Bucureşti, 2012, pag. 61)
Lulu nu suportă să stea în spaţii închise: „- Urăsc subsolurile... nu au ferestre... foarte rău, mormăi Lulu neliniştită, mai mult pentru ea.” (pag. 17)
Madeleine detestă insectele! Orice tip de insectă: furnici, albine, fluturi, gândaci, muşte... Păianjenii sunt cei mai dezgustători pentru ea: „Cu câteva zile înainte, Madeleine fusese implicată într-o altercaţie cu un păianjen balinez brun-vişiniu, încheiată cu storcoşirea arahnidei chiar pe fruntea fetei. Traumaticul incident i-a redeclanşat imediat senzaţia de panică...” (pag. 10)
Lui Garrison îi este frică de apa adâncă, deşi locuieşte în Miami: „Între timp, apa caldă îl învăluia pe Garrison bolborosind. (...) O confuzie puternică puse stăpânire pe el. (...) De cât timp se afla sub apă? Mai era viu? Speriat, Garrison încercă să ţipe şi luă o gură sufocantă de apă. Când începu să se înece, patru mâini moi îl apucară şi îl traseră la suprafaţă.” (pag. 216)
Lucrul care îl îngrijorează cel mai mult pe Theodore este moartea. În primul volum al seriei iese cel mai bine la iveală fobia băiatului. Theo află că bunica sa a murit. Acesta începe să-şi facă griji şi în privinţa mamei sale. Face atâta caz din absolut nimic şi este pe punctul de a leşina:

„- Tot ce văd eu sunt pete de la ficat şi riduri, spuse Theo. (...) Îmi vine să leşin – repede, adu sărurile mirositoare! (...)
- Dragule, te simţi bine? întrebă doamna Bartholomew, cu blândeţe.
- Bunica mea a murit, mama mea e pe ultima sută de metri, iar eu mi-am folosit ultimul baton de săruri, mormăi Theo.” (Gitty Daneshvari – Şcoala fricoşilor; Editura Rao, Bucureşti, 2011, pag. 24)

Cei cinci copii încep să scape de fobiile lor încet-încet. Însă, nu după mult timp, apar problemele. Doamna Wellington, directoarea Şcolii fricoşilor, îşi regăseşte fiul vitreg pierdut, Abernathy, care a trăit mulţi ani în pădure. Băiatul o urăşte pe mama sa, deoarece s-a măritat mai demult cu adevăratul lui tată. Lui Abernathy îi este frică de căsătorie. Doamna Wellington habar nu are cum să-l scape pe Abernathy de această fobie. Sylvie Montgomery, o reporteriţă foarte băgăcioasă (care seamănă perfect cu un porc), află de această poveste. Vrea să publice în ziar un articol despre această „ştire senzaţională”. Articolul respectiv ar putea da în vileag şcoala doamnei Wellington, care este secretă. Şcoala fricoşilor se află în pericol!
Doamna Wellington are nevoie de ajutorul lui Basmati, un vechi prieten de-al ei, care este o persoană foarte ciudată: „- Bishop Basmati e cel mai mare Gică-Contra din lume. Dacă spui „negru”, cu siguranţă va zice „alb”. Iar dacă spui apoi „alb”, atunci ar nega cu totul că ar fi zis vreodată aşa ceva. (...) Este directorul Conservatorului Contrar, situat la nord de New York.” (pag. 83) În mod miraculos, Basmati îl scapă pe Abernathy de fobia sa după o serie de aventuri palpitante. Sylvie Montgomery nu mai are niciun articol să publice în ziar...
„Şcoala fricoşilor” este o serie de cărţi care merită să fie citită, deoarece aventurile celor cinci copii sunt foarte amuzante! Personajul meu preferat este Theodore. El este cel mai comic dintre toţi: „- De aceea oamenii graşi sunt atât de deştepţi, exclamă Theo cu mândrie. De fapt cred că o să-mi intitulez volumul de memorii Burta plină: Cum am devenit fermecător, fabulos şi feroce mâncând.” (pag. 33)
Uneori, Lulu şi Theodore se ceartă din motive stupide, dar amuzante:

„- Există vreo şansă ca una dintre pisici să vă fi zgâriat şi să aveţi boala ghearelor de pisică?
- Pe asta a inventat-o pe loc, mormăi Lulu printre dinţi.
- De fapt, Lulu, e chiar adevărată, zise Theo. Dacă nu mă crezi, intră pe iTunes – e şi un cântec despre asta.
- Scuză-mă, am uitat ce sursă credibilă este iTunes când pui un diagnostic, replică Lulu.” (pag. 17)

Este foarte interesant faptul că la fiecare început de capitol găseşti denumirea unei fobii: „Porcofobia este frica de porcine sau porci.”, „Herpetofobia este frica de reptile.”, „Neofobia este frica de orice lucru nou.”. Sunt menţionate numele acestor fobii, deoarece ele au legătură cu capitolul respectiv.
Între Hyhy, Lulu, Madeleine, Garrison şi Theodore se leagă o relaţie frumoasă de prietenie. Aceştia îşi înving fobiile după nenumăratele lor aventuri. „Şcoala fricoşilor – Examenul final” pare să fie cel mai bun volum, aşa că îl recomand tuturor cu mare plăcere! Nu trebuie să vă fie frică, prindeţi curaj şi citiţi cartea! :)