Andrei Pleşu, Doctor Honoris Causa la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Discursul lui Andrei Pleşu poate fi ascultat accesând link-ul: http://www.uaic.ro/andrei-plesu-doctor-honoris-causa-al-uaic/

Pe data de 12 decembrie 2017, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a acordat titlul de Doctor Honoris Cauza scriitorului Andrei Pleşu, un moment istoric la care am avut ocazia să particip. Ceremonia a fost coordonată de Prof. Dr. Mihaela Onofrei şi comisia de Laudatio, formată din autorităţi ale UAIC şi ale altor universităţi.

Parcursul carierei lui Andrei Pleşu a fost rezumat într-un Laudatio citit de Prof. Dr. Eugen Munteanu de la UAIC: „A scrie despre Andrei Pleşu este deopotrivă relativ uşor, dar şi foarte greu.”. S-a subliniat şi faptul că Andrei Pleşu rămâne în continuare unul dintre cei mai sofisticaţi intelectuali ai culturii noastre postbelice, nefiind separat, în investigaţiile sale înalte, de lumea înconjurătoare, de viaţa propriu-zisă a individului ca atare: „Care e detaliul transcendent al personalităţii lui Andrei Pleşu, apt să treacă dincolo de erudiţie, talent şi inteligenţă şi să hipnotizeze pur şi simplu, intelectual vorbind, cititorul, auditoriul sau (doar) interlocutorul? Parcurgând cărţile acestui remarcabil radiograf al îngerilor, nu ai putea formula, la limită, decât un singur răspuns – profunda umanitate ce traversează întreaga sa operă.” (Codrin Liviu Cuţitaru) Atât cititorii, cât şi noile generaţii de intelectuali români pot spune că avem deja în faţă o moştenire culturală absolut remarcabilă din viaţa şi opera de până acum ale lui Andrei Pleşu.

Prof. Dr. Eugen Munteanu a menţionat încă de la început că titlul de Doctor Honoris Causa e singurul titlu academic care este oferit fără a se da vreun examen înainte. Însă Andrei Pleşu şi-a susţinut „teza”, vorbind cu optimism despre viitorul Europei. După cum a precizat filozoful, ceea ce se întâmplă acum în Europa, cu toate situaţiile tensionante care există, nu ar trebui să ne îngrijoreze. Europa a avut dintotdeauna vocaţia scindării şi totuşi am rezistat de-a lungul istoriei, cu toate „ghionturile şi rupturile” sale: „Primul eşec al casei noastre comune, dacă e să facem istorie veche, a fost ruperea Imperiului Roman în două, Răsărit şi Apus. Roma s-a rupt de Bizanţ, apoi catolicismul de ortodoxie, protestantismul de catolicism, înăuntrul protestantismului au apărut facţiuni diferite, Imperiul a intrat în conflict cu Papalitatea, Estul cu Vestul, Nordul cu Sudul, germanitatea cu latinitatea, comunismul cu capitalismul. Asta e istoria Europei. E făcută din ghionturi, din tensiuni de ruptură. (…) Noi suntem conştienţi de toate diferenţele care ne compun identitatea, dar care ne şi leagă.”.

Andrei Pleşu a ales să vorbească despre trei direcţii principale ale diviziunii europene: Nord-Sud, Est-Vest şi Centru-Margine. Discursul scriitorului a fost captivant, fiind presărat mereu de glume şi istorisiri interesante care au arătat vasta cultură a vorbitorului. O bună parte din discurs a conţinut exemple din propria sa experienţă ca ministru al culturii şi ministru de externe al României.

Referindu-se la diviziunea Nord-Sud, Andrei Pleşu a spus că Sudul s-a considerat întotdeauna leagănul culturii, „obârşia Europei”, în timp ce Nordul a fost mai degrabă iniţiator al civilizaţiei. Observaţiile au avut mereu în vedere şi România, făcându-se legătură cu poziţia noastră în cadrul Europei. Noi avem cumva o poziţie deopotrivă privilegiată şi dezavantajoasă, fiind mereu la Est de Vest şi la Vest de Est, într-o poziţie de sinteză, fapt care poate că a îngreunat şi accesul nostru în Europa. Noi, ca popor, avem un orgoliu al sintezei şi nu neapărat o vocaţie a acesteia. Într-adevăr, România este un spaţiu între cele două lumi, o punte, un loc al întâlnirilor, în care se petrec marile tranziţii. Însă de-a lungul istoriei, acest lucru nu a constituit întotdeauna un avantaj pentru noi. În timpul discursului totuşi, Andrei Pleşu s-a arătat împotriva acestor separări şi diferenţieri, deoarece convingerea lui este că lumile se vor întrepătrunde mereu.

Comentând poziţia noastră ca popor, atât din punct de vedere istoric, cât şi unul geografic, Andrei Pleşu s-a referit la scurta scrisoare pe care Cioran i-a trimis-o lui Noica, aflat la Tescani, după cutremurul din 1977: „Nous sommes mal placés.” / „Suntem prost localizaţi.”. În plus, scriitorul a mai dat exemple şi despre modul interesant în care noi ne definim identitatea cu nişte cuvinte care nu sunt româneşti la origine (de exemplu, cuvântul „cioban” este de origine turcă).

În ceea ce priveşte dihotomia Centru-Periferie, Andrei Pleşu a preferat să asemene Europa cu o rodie (cu mai multe nuclee) decât cu o caisă care se împarte în două, în mod egal. Istoria dovedeşte această idee pentru că, de-a lungul timpului, Europa a avut mai multe centre: centrul atenian, cel anglo-saxon, cel italian (în perioada Renaşterii), sau chiar cel spaniol şi olandez. Astfel putem spune că Europa are vocaţia multicentralităţii.

Aşadar situaţia nu este îngrijorătoare. Evenimentele din Europa se înscriu într-un lung şir de exemple din istorie care arată că acest spaţiu are şi o anumită vocaţie a rupturii. Lucrurile trebuie luate cu calm, fără să ne pierdem încrederea. La final, Andrei Pleşu a spus că Europa ar fi în greceşte „cea cu ochii larg deschişi” şi ne-a îndemnat să fim noi la rândul nostru la înălţimea acestei deschideri de orizont.

Cu un farmec intelectual inegalabil şi un umor bine gestionat, Andrei Pleşu a reuşit să capteze atenţia întregii săli arhipline. Această „fascinaţie aproape mesmerică” (Codrin Liviu Cuţitaru), exercitată într-un mediu academic distins, a creat o atmosferă deosebită. Un asemenea moment istoric nu poate apărea decât prin intermediul unei personalităţi de excepţie precum Andrei Pleşu.