A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, o fetiţă pe nume Miriam. Ea avea un joc cu prinţese, prinţi şi zâne. Nu exista zi în care Miriam să nu se joace cu prinţii şi prinţesele ei! Deschidea cutia cu jucării, pregătea scena, îşi lua păpuşile şi, cu ajutorul imaginaţiei, toată povestea prindea viaţă!
În castelul din joc trăiau un rege, o regină şi fiica lor, prinţesa Merida. Zânele erau servitoarele prinţesei. În fiecare zi, Merida era răsfăţată cu flori, cântece şi nenumărate petreceri. Dar când dragonul fioros venea şi o răpea pe prinţesă, era mare agitaţie în regat! Regele poruncea zânelor să o găsească imediat pe Merida!
Un singur erou exista în acest joc: bravul şi chipeşul prinţ Filip. El era acela care o salva pe Merida din turn şi o ducea departe de ghearele dragonului. Când cei doi îndrăgostiţi se întorceau în regat, prinţul Filip era aclamat şi lăudat de toţi locuitorii tărâmului. Urma o nuntă de vis, pe care nimeni din acel regat n-ar fi putut să o uite!
Dar ce păcat că acest lucru se repeta ori de câte ori voia Miriam... Ea controla jocul, ea putea face orice cu Merida, Filip şi celelalte personaje... Într-o zi, Filip a declarat că s-a plictisit să facă acelaşi lucru în fiecare zi... Salva prinţesa, se lupta cu dragonul, urma nunta... Apoi, de la capăt, salva prinţesa, se lupta cu dragonul, după care, nunta... Filip, curios fiind, s-a dus la Merida într-o seară (când Miriam dormea) şi a întrebat-o:
- O, preafrumoasă prinţesă, povestea spune că noi suntem împreună. Dar vreau să te întreb: oare dragostea dintre noi doi chiar e adevărată? Oare chiar suntem făcuţi unul pentru celălalt?
- Nu ştiu ce să spun, dragul meu Filip! Toate faptele pe care le faci tu sunt de fapt făcute de stăpâna noastră, Miriam. Noi suntem controlaţi de ea. Dacă vrei cu adevărat să câştigi inima mea, fă ceva curajos, demn de un prinţ brav ca tine! a răspuns Merida.
Filip a rămas dezamăgit. Ce putea face el în acest joc ca să o impresioneze pe Merida? Deodată, i-a venit o idee!
- Cine a spus că nu pot ieşi din joc ca să fac ceva curajos? Aş putea să mă lupt eu singur cu o bestie! Nici o mânuţă de fetiţă nu mă va controla. Eu, viteazul Filip, voi veni cu capul bestiei la frumoasa mea prinţesă! a strigat prinţul.
Deodată, s-au auzit nişte chicote de râs.
- Tu? Să vii cu capul unei bestii la stăpâna noastră? Să ieşi din joc ca un haiduc? Cred că te înşeli, dragă Filip!
Prinţul şi-a dat ochii peste cap. Erau zânele cele care vorbiseră. Filip s-a uitat în jurul său. Întreg grupul de zâne se apropie de el.
- O, Filip, Filip, chiar crezi că poţi să faci ceva curajos afară din acest joc? l-a întrebat o zână îmbrăcată într-o rochie albastră elegantă.
- Un adevărat prinţ este într-o permanentă căutare de aventură! a răspuns Filip.
Urmară alte chicote. Deodată, apăru şefa zânelor în zbor. Dintre toate, ea era cea mai frumoasă. S-a dus înspre Filip şi i-a spus:
- Ca să-ţi reamintesc: când spui „afară”, înseamnă „camera stăpânei noastre”. În caz că ai uitat, rar găseşti un monstru în camera unei fetiţe de şase ani... Deci, eu îţi urez mult noroc în această căutare!
- Dacă fetiţei chiar nu i-ar fi plăcut monştri, nu s-ar fi jucat niciodată cu dragonul fioros din jocul nostru... Sunt sigur că există cineva în camera ei cu care să mă pot lupta. Acum, daţi-vă la o parte, domnişoarelor! Faceţi loc pentru eroul vostru!
- O, ce mai erou! s-a auzit o voce şi izbucniră alte hohote de râs.
„N-am mai pomenit astfel de zâne fără pic de minte! Ce să înţeleagă ele din dorinţa mea, visul meu? Cred ele că sunt un nimeni... Ha, lasă că or să vadă! Lasă, lasă!” gândi prinţul.
Şi zicând acestea, Filip părăsi jocul său, în căutarea unei aventuri...
Când a ieşit Filip din cutia cu jucării, era deja dimineaţă. Miriam era plecată la şcoală. Tocmai intrase în clasa întâi. Nimeni nu mai era acasă, deci prinţul avea tot timpul la dispoziţie! Filip s-a uitat în jurul său. Oare la cine putea să se ducă? Deodată a văzut un căţel pe patul lui Miriam. „Am auzit eu de multe ori că un câine poate fi într-adevăr foarte fioros... Latră, muşcă, te fugăreşte! Merită încercat!” şi-a spus în sinea sa Filip.
Prinţul se căţără pe patul fetiţei, unde se aflau mai multe jucării de pluş. Pesemne că Miriam dormea cu ele. Filip s-a apropiat din ce în ce mai mult de câinele de pluş. „Pot s-o fac! Ştiu că pot! Mă voi lupta cu acest câine. Victoria mea îmi va aduce faimă peste întreg regatul!” şi-a spus în sinea sa prinţul. Deodată, căţelul s-a ridicat în capul oaselor. Filip a rămas surprins. Nici o urmă de animal fioros în ochii acelui căţel...
- Ham-ham! Salutare, prinţule! Vrei să fim prieteni? Vrei, vrei, vrei? a întrebat câinele, sărind de colo-colo încântat.
- Nu-ţi ascunde adevărata identitate, căţelule! Nu mă poţi păcăli aşa de uşor! Ştiu că tu vrei de fapt să lupţi cu mine, să-ţi arăţi colţii aceia înfiorători... Haide, nu mai sta, en garde!
- Hm, ciudat, de obicei sunt întâmpinat cu câte un os sau o îmbrăţişare. Însă niciodată n-am fost invitat la o luptă... E un nou joc? Grozav, hai să ne jucăm!
Câinele habar n-avea ce e aceea o bătălie. Se gândea doar la joacă! Prinţul Filip nici nu mai ştia ce să zică...
- Ştii, tocmai mi-am adus aminte că am o întâlnire cu cineva important. Aşa că... La revedere, goodbye, au revoir, Auf Wiedersehen! a spus prinţul.
Nu avea timp de joacă sau de alte lucruri... Şi chiar n-avea rost să mai discute cu acel căţeluş! Nu era potrivit pentru un duel!
Filip a continuat să caute un adversar. Nu după mult timp, a întâlnit un dragon.
- Cum să nu? Cum am putut să uit acest lucru? Orice prinţ se luptă... cu un dragon! Nu există nici un dragon care să nu fie fioros!
Zicând acestea, Filip s-a apropiat de dragon. Acesta dormea şi sforăia.
- Trezeşte-te, dragonule! Ai soarta în faţa ta! Luptă-te sau moartea îţi va fi tovarăşă! a strigat prinţul.
Dragonul a deschis un ochi, apoi celălalt. A căscat şi a spus somnoros:
- Mda, ştii, n-am nevoie să începi să-mi spui o poveste înainte de culcare! Mi-a spus stăpâna mea aseară. Şi aveam de gând să dorm. Tocmai m-ai trezit din somnul meu de frumuseţe!
- Un dragon nu doarme până nu a luptat cu cineva! Noaptea vânează, iar ziua mănâncă prada. TU eşti un dragon, în caz că ai uitat!
- Serios, acesta e programul unui dragon? Naşpa, rău de tot, eu am altul: dorm 24 de ore din 24! Înţeles-ai?
- Ha-ha-ha, foarte amuzant, dragonule, foarte amuzant! Dar n-am toată ziua la dispoziţie, deci mai bine ridică-te acum şi scuipă foc, ca orice alt dragon. Bătălia noastră va fi renumită, iar eu, bineînţeles, voi fi eroul!
- Uăi, nu vezi că îmi fac siesta?! se răsti dragonul. Începi să mă enervezi. Nu scuip foc, ci umplutură! Dacă ţii neapărat să te lupţi cu cineva, caută alte jucării. Să nu te mai văd, ai înţeles?
Filip a oftat şi l-a lăsat în pace pe dragon să-şi continue siesta...
În curând, prinţul a ajuns pe un întreg „câmp” plin de cai cu coarne în cap! Pesemne că erau... unicorni! „Orice prinţ curajos are şi un armăsar! Trebuie să iau un cal de aici şi să devin stăpânul acestuia!” s-a gândit Filip. Unicornii zburdau de colo-colo. Era imposibil să prinzi vreunul! La un moment dat, un unicorn s-a oprit din sărit încoace şi-ncolo. Filip a profitat de acest moment şi s-a apropiat de unicornul respectiv.
- Încetişor, căluţule, încetişor! Nu vreau să-ţi fac nici un rău! Vreau doar să-mi fii armăsar! Împreună vom câştiga nenumărate bătălii. Vom fi o echipă pe cinste! Haide, stai cuminte! Lasă-mă să încalec pe tine! a spus Filip.
Din nefericire, unicornul n-a stat o clipă locului. A sărit cât colo şi l-a dat de nenumărate ori jos pe Filip. Prinţul se simţea stânjenit. „Dacă nici nu pot să încalec un armăsar, atunci ce fel de prinţ mai sunt şi eu?” şi-a spus în sinea sa Filip. Îngrijorat că vor începe jucăriile să râdă de el, prinţul a plecat degrabă de pe „câmpul unicornilor”...
Soarele mângâia cu razele sale întreaga cameră. Feţele jucăriilor radiau de bucurie. Numai Filip era îngândurat. „Se pare că nu am nici un rost pe pământ... Încep şi eu să mă întreb: cine sunt?” spunea acesta.
- Eşti un prinţ chipeş... Aceasta este părerea mea! Dar cine eşti? Nu te-am văzut niciodată pe aici! s-a auzit o voce de sus.
Filip s-a uitat în sus. Pe un raft cu bibelouri se afla o balerină. Stătea pe o cutie... Prinţul a rămas uimit. Niciodată n-a mai văzut o asemenea frumuseţe! S-a îndrăgostit pe loc de acea balerină.
- Aşteaptă-mă, frumoasă balerină! Vreau să vin până la tine!
- Stai liniştit, prinţule... Oricum n-am unde să plec...
Filip a urcat până la raftul balerinei.
- În viaţa mea n-am mai întâlnit o fată aşa de frumoasă ca tine! Chipul tău duios m-a vrăjit! a spus prinţul, când a ajuns în faţa balerinei.
- Vai, n-am primit niciodată complimente de la cineva... Mai ales de la un prinţ... Toţi spun că sunt doar o balerină din porţelan care ştie doar să danseze... Nimic mai mult! a răspuns fata.
- Ei bine, află că pentru mine însemni mult mai mult! Din acest moment, nici nu mai vreau să plec de lângă tine! Dacă tot ştii să dansezi, ai putea să-mi faci o mică demonstraţie?
- Desigur. La acest lucru mă pricep cel mai bine... Dar trebuie să mă ajuţi cu ceva! Vezi cheiţa aceea din spatele meu? Ia-o şi învârte-o, după care o să pot dansa.
Zis şi făcut! Când balerina şi-a început dansul, cântecul care se auzea l-a fermecat pe Filip. N-a putut să scoată o vorbă, atât de uimit era! În sfârşit, descoperise adevărata iubire! Şi nu trebuia să aibă vreun armăsar! Nici nu trebuia să se lupte cu vreun dragon fioros sau orice altceva ca să impresioneze vreo fată! Această balerină îl iubea aşa cum era...
- Dansul tău, cântecul... Aşa de frumos! Inima ta îmi aparţine, iar inima mea îţi aparţine! Vom fi mereu alături, iar această cheie ne va ţine împreună! Nu o voi pierde niciodată, deci acest lucru înseamnă că nu te voi pierde nici pe tine! Fără cheie, tu nu poţi trăi. Voi încerca tot posibilul să nu o pierd! Filip mă numesc, brav prinţ şi cavaler de rangul întâi, şi de aici n-am să mă urnesc! Pe tine cum te cheamă, draga mea? a întrebat prinţul.
Balerina a zâmbit, s-a înroşit şi a spus:
- Charlotte. Mă numesc Charlotte.
Filip şi Charlotte au rămas împreună pe acel raft, povestindu-şi viaţa şi împărtăşindu-şi sentimentele de dragoste. Filip i-a promis că într-o zi se va căsători cu ea şi că vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi!
Miriam, fiind la şcoală, n-a mai avut aşa de mult timp să se joace. Prinţesei Merida i se făcea din ce în ce mai mult dor de Filip. De tristeţe, cartonul din care era făcută prinţesa se tot îndoia şi se rupea.
Filip şi balerina au rămas pe acel raft până la prima curăţenie. Mama lui Miriam urma să facă ordine în camera fetiţei.
Când jucăriile au auzit acest lucru, s-au speriat.
- Monstrul! Va veni monstrul! strigau ele.
- Cine este acest monstru de care vorbeşte toată lumea? a întrebat prinţul, curios.
- Este „o chestie” care aspiră tot praful. Vuietul pe care îl scoate sperie pe toate jucăriile! a răspuns Charlotte.
Pesemne că se vorbea despre aspirator. Filip s-a gândit preţ de o clipă. „Monstru? Monstru care aspiră praf? Sună ca... un dragon care scuipă flăcări! Ha, în sfârşit, îmi era dor de o bătălie. Am ocazia să devin faimos pentru victoria mea! Va vedea draga mea Charlotte că sunt într-adevăr eroul perfect pentru ea!”. Gândind acestea, Filip a ieşit în faţă şi a zis cu voce tare:
- Arată-te, fiară! Şi nici să nu îndrăzneşti să te apropii de „prinţesa” mea!
Filip şi-a scos sabia, pregătindu-se de atac. Chiar în acel moment, mama lui Miriam a pornit aspiratorul. Dragonul îşi părăsise „peştera” (traducere pentru adulţii cărora le-a dispărut imaginaţia: „Aspiratorul îşi părăsise cămara de unde fusese luat.”) şi tocmai se pregătea de luptă. „Răgetul” pe care îl scotea l-a speriat îngrozitor pe prinţul nostru (acum, nu ştiu dacă mai pot să-i spun „brav” sau nu). Picioarele i se înmuiaseră, parcă erau făcute din plăcintă. Filip s-a întors către Charlotte.
- Ahem, ştii, tocmai mi-am adus aminte că am o întâlnire sub pat... Ce ar fi să coborâm de pe raft şi să ne adăpostim într-un loc sigur? a zis prinţul.
- Cum aşa? Tu, bravul prinţ, să nu te lupţi cu această fiară îngrozitoare?! a spus balerina.
Filip s-a înroşit.
- Stai liniştită, am să mă lupt eu cu acest monstru. Dar vreau să te ştiu în siguranţă! Vino cu mine! Vom pleca de aici. Vom zbura până sub pat, unde te vei adăposti!
- Vom zbura? Ce spui acolo? Nu putem zbura!
- Nici nu vreau să aud asemenea cuvinte venind din partea ta! Dragostea noastră e puternică. Cu ajutorul ei, ne vom lua zborul ca doi îngeri îndrăgostiţi! Ai încredere în mine, Charlotte! Prinde mâna mea şi haide să mergem!
Balerina se uită la monstrul care se apropia din ce în ce mai mult. A suspinat, după care a zis:
- Bine... S-o facem!
Filip şi Charlotte s-au strâns de mâini şi... şi-au dat drumul până jos. Din nefericire, planul prinţului n-a mers cum se aştepta el... N-au zburat, au căzut în gol. Bineînţeles, prinţul nu s-a rănit. În schimb, balerina, care era din porţelan, s-a spart în bucăţi. Toată frumuseţea ei se risipise... Cât despre Filip, acesta fu înghiţit de „dragonul fioros”. Mama simţi că aspirase ceva din greşeală. A verificat aspiratorul şi a găsit înăuntru prinţul, acoperit tot de mizerii şi praf. Mama îşi aduse aminte de jocul lui Miriam, de unde venea Filip. Pentru a nu afla Miriam de pierdere şi pentru a nu-l vedea pe prinţ aşa de murdar, mama îl aruncă pe Filip într-un colţ al camerei... Charlotte a fost aruncată, nu se mai putea lipi la loc. Doar cheiţa scăpată de Filip a rămas pierdută undeva prin cotloanele împărăţiei jucăriilor... Prinţul a rămas trist şi neajutorat în acel colţ al camerei. Se simţea... aşa de murdar, şi fizic, şi moral.
Într-o zi, după ce Miriam şi-a terminat lecţiile, s-a dus să se joace. Când a deschis jocul cu prinţii şi prinţesele, fetiţa s-a mirat. Filip nu mai era acolo, iar Merida arăta atât de îndoită... Jocul parcă nu mai avea nici o valoare pentru fetiţă. Miriam a decis să dea jocul altcuiva...
Când veni ziua fetiţei, aceasta primi de la o prietenă un joc asemănător cu cel vechi! Acesta avea un nou prinţ, foarte chipeş şi mult mai curajos!
Filip, nemaisuportând mizeria în care stătea, a decis să-şi găsească drumul înapoi până la curtea regală. A rămas surprins când a descoperit că erau o altă prinţesă, un alt rege, o altă regină, un alt dragon fioros... şi un alt erou în joc! Ce căuta „şmecherul ăsta” în locul lui? Cine se credea? Filip s-a enervat la culme şi s-a dus degrabă la rege şi regină.
- Maiestatea Voastră, sunt Prinţul Filip... din vechiul joc al fetiţei care vă controlează. M-am pierdut şi nu-mi mai găsesc jocul. Voiam să vă cer permisiunea de a vă sluji şi de a vă fi noul vostru prinţ!
- Ce tot spui acolo? Avem deja unul! Nu avem nevoie de tine! a răspuns regina.
Filip s-a întristat amarnic.
- Însă dacă tot eşti aici, ai putea deveni... noul bufon al curţii regale! Fiica mea are nevoie de amuzament! De când e prinsă de dragonul fioros, e din ce în ce mai bosumflată! a continuat regina.
Da, dragii mei cititori, Filip a ajuns „din lac în puţ”. A vrut să-şi găsească destinul şi să devină erou, dar în final a ajuns bufon. Nici nu trebuie să facă mult efort pentru a fi amuzant... Trebuie doar să povestească aventurile sale şi reuşeşte imediat să aducă zâmbetul pe buzele prinţesei! De multe ori, Filip regretă că n-a rămas la locul lui, în joc. Dar ce putem face? Acest lucru se întâmplă celor care se cred măreţi şi curajoşi, când de fapt nu sunt...
Dacă o să vă duceţi vreodată în camera lui Miriam, să nu uitaţi să-i faceţi o vizită fostului prinţ Filip. Cu siguranţă se va înveseli! Şi am încălecat pe o şa, şi v-am spus povestea aşa!
Comments
Post a Comment