Skip to main content

Posts

Showing posts from September, 2013

Despre „Habarnam pe Lună” de Nikolai Nosov

(Editura Humanitas, Bucureşti, 2013) În Oraşul Florilor, toţi prichindeii sunt botezaţi în funcţie de talentele şi însuşirile lor: Gogoaşă, Ştietot, Telescop, Şurubel, Piuliţă, Lentilă, Cubuleţ, Acuarelă, Pilulă etc. După cum v-aţi dat seama, Habarnam este un băieţel care nu ştie absolut nimic! Dacă aţi citit deja „Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi” şi „Habarnam în Oraşul Soarelui”, atunci este timpul pentru „Habarnam pe Lună”! La începutul poveştii, încă nu-l găsim pe Habarnam. Sub lumina reflectoarelor se află Ştietot, un mic savant. El este prieten cu Cerceluşa şi Scrumbiuţa, alte două savante. Într-o zi, cei trei au mers pe Lună. Acolo au cercetat suprafaţa Lunii şi craterele sale. Mulţi oameni de ştiinţă se tot întreabă cum s-au format craterele de pe Lună. Se formează două tabere, fiecare având câte o teorie diferită. „Craterele lunare au apărut din vulcani.”, spun unii. „Craterele lunare sunt urme ale căderii unor meteoriţi uriaşi.”, zic alţii. Ştietot, înaint...