Câteva recenzii scurte, scrise în limba engleză de alte persoane, m-au făcut să-mi dau seama că este oarecum dificil să plasezi într-o anumită categorie romanul lui Frances Hardinge, Copacul minciunilor (titlul original fiind The Lie Tree). Am găsit descrieri precum “Victorian murder mystery”, “feminist triumph”, “revenge story”, toate surprinzând câte o parte din esența poveștii respective. Alții au mai constatat că “children’s literature” în acest context pare să fie doar un termen-umbrelă pentru noțiuni mult mai complexe. Recunosc că nu pot să-mi imaginez exact cum ar percepe un copil întreg amalgamul de nelămuriri și descoperiri din carte. În plus, familiarizându-mă în ultimele luni cu condiția femeii în perioada victoriană, îmi este greu să spun cum aș fi abordat acțiunea romanului la o vârstă mai mică. Există destule remarci care accentuează direct inferioritatea femeii față de bărbat (nu doar în domeniul științei). În funcție de cunoștințele cititorului, aceste observații și gânduri ale personajelor vor apărea fie ca niște subtilități care pot fi scăpate din vedere, fie ca niște concepte cunoscute, dar reîntărite bine în minte. Categorizarea strictă a romanului ar duce la restrângerea publicului, prin urmare o posibilă soluție este de a profita de titlul în sine al cărții și de a vizualiza simplu desfășurarea întâmplărilor ca o creștere a unui copac.
Înainte de a ne opri asupra copacului minciunilor, este necesar să introducem persoanjele direct implicate în protejarea arborelui neobișnuit. Rezumatul de pe a patra copertă anunță elemente-cheie referitoare la protagonistă, Faith Sunderly, și tatăl ei, pastor și om de știință. Pe de o parte avem fetița de 14 ani, cu o inteligență și o curiozitate reprimate de credințele specifice epocii victoriene și, implicit, societății patriarhale, credințe care promovează slăbiciunea feminină, „datoria” femeilor de a fi modeste în preajma bărbaților. Pe de altă parte apare tatăl cu ocupații contradictorii, în căutarea unui punct comun între religie și știință, în perioada elaborării teoriei evoluției. Refugierea provizorie a familiei Sunderly este la scurt timp urmată de moartea neașteptată a pastorului, de la care izbucnesc zvonuri false, tensiuni și stări de nesiguranță. Astfel, Faith găsește într-o zi copacul minciunilor, obiectul cel mai straniu deținut de tatăl ei (care crește, în mod simbolic, în întuneric, nerezistând la lumină), și află treptat modul său de a funcționa: el se hrănește cu minciunile oamenilor și rodește pe măsura credibilității minciunii. La schimb, fructul, odată ce e mâncat, dezvăluie un secret de care are nevoie consumatorul.
Revenind la asemănarea poveștii cu însuși copacul aflat în discuție, se poate stabili care e „sămânța”, minciuna elementară de la care pornesc toate conflictele: femeile și bărbații nu se află la același nivel. Mentalitatea înrădăcinată în numeroși oameni prevede un traseu lung de neînțelegeri și subestimări (sub forma trunchiului copacului), explicându-se și evoluția înceată a evenimentelor în prima parte a cărții (moartea tatălui e cunoscută încă din rezumat, însă cititorul are de așteptat până se comite fapta). Autoarea probabil că a intenționat ca fiecare dintre noi să se obișnuiască gradat cu comportamentele inadecvate și insultele la adresa femeilor (inclusiv demonstrațiile absurde că inteligența femeilor e determinată de mărimea craniului lor, din start mai mic decât al bărbaților):
„Craniul masculin este mai mare, certificându-l a fi templul inteligenței. (...) Mintea feminină este cu totul diferită și deosebit de încântătoare în felul ei! Însă prea multă inteligență ar strica-o și ar face-o plictisitoare, așa cum se pleoștește un sufleu dacă arunci în el o piatră.” (p. 61)
„ – Din păcate, știu din proprie experiență că inteligența feminină e limitată, a continuat pastorul plin de ranchiună. Cu toate acestea, văd că soțiile altora reușesc să-și țină servitorii într-o oarecare ordine și nu-și lasă gospodăriile să se ducă de râpă într-un asemenea hal rușinos.” (p. 100)
„Cinstea este o virtute lăudabilă pentru un bărbat, însă pentru o femeie sau pentru o fată este absolut esențială, este necesară pentru a avea vreun strop de valoare ca om. Ascultă-mă, Faith. O fată nu poate fi la fel de curajoasă, de deșteaptă sau de pricepută ca un băiat. Dacă nu are un caracter frumos, e egală cu zero.” (p. 104)
Aceste minciuni alimentează furia lui Faith (totodată furia simbolică a femeilor reduse la tăcere). De la un punct încolo, însă, durerea fetiței iese la iveală, declanșată de nedreptăți și anumite adevăruri divulgate de copac. Vizualizând arborele, putem să asociem minciunile cu rădăcinile întortocheate, întrucât acțiunea romanului devine din ce în ce mai intricată cu fiecare născocire creată de Faith și împrăștiată printre oamenii de pe insula Vane, cu scopul aflării modului în care a murit pastorul Sunderly. Sacrificiile fetei, făcute în situații extreme, pot fi văzute ca eventualele flori ale copacului, ducând, într-un final, la adevărul ascuns în fruct. Coroana arborelui cuprinde o atmosferă năucitoare – prilej pentru cititori de a încurca numele unor personaje secundare, cu care poate nu vor rezona întotdeauna, din cauza unei aparente lipse de amănunte. Însă putem aborda o altă perspectivă: personajele sunt lineare pentru că Faith nu depune același efort în a înțelege tot ansamblul lor de trăsături contradictorii, așa cum face în cazul părinților. Reluând schema copacului, de-a lungul trunchiului, mama și tatăl fetei par să fie la rândul lor oameni uniformi, însă răsfirarea ramurilor indică, până la urmă, dualitatea lor umană.
Atmosfera năucitoare se datorează și efectelor secundare ale fructelor mâncate, identice cu halucinogenele. Întâmplarea face că recent am vizionat documentarul Have a Good Trip: Adventures in Psychedelics (2020), unde diverse vedete sunt dispuse să apară într-o ipostază diferită (jenantă, amuzantă, confuză, compătimitoare în același timp), drept consumatori (frecvenți sau nu) ai substanțelor halucinogene. Multe dintre experiențele povestite stângaci, fără vreo coerență anume, aveau, totuși, concluzia clară că drogurile te pot ajuta să conștientizezi relația ta cu universul – acest lucru fiind valabil dacă faci parte din grupul celor norocoși care scapă de binecunoscutul bad trip. Halucinațiile lui Faith sunt aceeași explozie de culori și forme bizare, conducând (inevitabil?) la un adevăr mai mult sau mai puțin limpede.
La vârsta sa, nu se poate spune că protagonista atinge vreun nivel de înțelepciune la care i se clarifică toate problemele. În ciuda deciziei feministe pe care o ia Faith (for she has enough faith) – „Vreau să ajut la evoluție. (...) Vreau să fiu un exemplu negativ.” (p. 393) – scriitoarea Frances Hardinge dă impresia că vede societatea patriarhală ca pe un efect negativ nu numai asupra femeilor, ci și asupra băieților. Un exemplu este fratele mai mic al lui Faith, Howard, care oscilează între părerile adulților despre fete și încrederea sa față de soră. Este educat pe baza unor așteptări exagerate, e forțat și el să poarte anumite haine și să scrie numai cu mâna dreaptă (deși dă semne evidente că e stângaci). Istericalele sale provoacă mai degrabă milă decât nervi din partea cititorilor. Copacul minciunilor nu este în totalitate acel „triumf feminist” menționat la începutul postării, ci îmi pare o îndrumare către un alt adevăr des uitat: suntem cu toții victime ale propriilor noastre minți curioase și dorințe mărețe. Într-o altă lume, nu ar fi nevoie de vreun arbore cu roade halucinante care să ne reamintească de limitele noastre tragice (comune).
Comments
Post a Comment