Cearta dintre Făt Frumos şi Greg Heffley de Teodora Leon

Te enervează atunci când doamna bibliotecară îţi spune să faci linişte în bibliotecă... La cel mai mic zgomot îţi aruncă o privire de gheaţă, care îţi dă fiori.
Probabil că voi nu ştiaţi, dar în fiecare seară, când se închide biblioteca, personajele ies din cărţi şi poartă tot felul de discuţii... La ora aceea nu mai este doamna bibliotecară să le arunce privirile de gheaţă...
Nu mă întrebaţi cum ies personajele din cărţi sau despre ce vorbesc ele pentru că n-am nicio idee. Ştiu doar că două personaje se ceartă în continuu. Motivul acestei neînţelegeri? Care este cel mai apreciat personaj...
Poate vă întrebaţi ce personaje se ceartă... Ei bine, vă spun acum: Făt Frumos şi Greg Heffley.
Din nefericire, în ultima vreme, nici nu mai poţi să ai o discuţie ca la carte. Întotdeauna eşti întrerupt de câte un strigăt de-al celor doi... Aseară, de exemplu, în sala de lectură, Făt Frumos şi Greg se certau din nou:
- Zici că numele tău e tare? Făt Frumos? Hai să fim serioşi! Greg Heffley este un nume şmecher, mişto...
- Domnule Heffley, adjectivele pe care tocmai le-ai folosit nu-mi sunt familiare, aşa că te rog frumos să foloseşti un limbaj civilizat...
- Wey, io nu stau să spun „te rog frumos”, „mulţumesc” sau „cu plăcere”. Io spun „dă şi mie sau îţi dau un pumn în faţă”, „mersi, mă” şi „cu plăcere şi altă dată nu mai cere”.
- Domnule Heffley, aş fi încântat să vă duc la un curs de bune maniere...
- N-am nevoie de cursuri de bune maniere! Cred că ar trebui să te învăţ io pe tine cum să te îmbraci mişto...
- Nu ştiu cui i-ar plăcea să-ţi citească jurnalul acela... plictisitor...
- Măi, tu nu ştii că sunt cel mai tare din parcare? Toată lumea citeşte jurnalul meu! Toţi mă adoră! În ziua de azi, nu mai stă niciun copil să-ţi citească aventurile acelea fără niciun sens!
- Cel mai tare din parcare? Care parcare? Noi suntem într-o bibliotecă, nu într-o parcare...
N-are rost să continuăm cu conversaţia celor doi... Cred că v-aţi dat seama deja „cât de bine” se înţeleg cele două personaje, nu-i aşa? Din fericire, un împărat (dintr-o anume poveste) s-a dus la Făt Frumos şi Greg şi le-a poruncit, cu un glas supărat, să tacă din gură.
N-a fost nevoit împăratul să repete porunca a doua oară. Vocea sa puternică i-a liniştit imediat pe cei doi.
- Voi doi îmi distrugeţi serile! Nici nu pot să servesc un ceai cu împărăteasa că trebuie eu să vă aud nemulţumirile... Am o propunere pentru voi. Ce ar fi să nu vă mai întoarceţi în poveştile voastre pentru un timp?
- Stai, stai un pic, moşule! De ce să nu ne mai întoarcem în poveştile noastre? Ce, ce trebuie să facem?
Împăratul s-a uitat urât la Greg. Ar fi vrut să îl strângă de gât de ce supărat era, dar s-a abţinut.
- Fiecare dintre voi va trebui să intre în povestea celuilalt.
- De ce trebuie să facem asta? a întrebat Greg.
- Pentru a nu vă mai certa atâta! Vreau ca fiecare dintre voi să vadă cum e în lumea celuilalt.
Făt Frumos şi Greg nu erau aşa de siguri... Dar, până la urmă, au acceptat propunerea.
Când s-a făcut dimineaţa, toate personajele s-au reîntors în poveştile lor, cu excepţia celor doi certăreţi.
- Făt Frumos, tu vei merge în „Jurnalul unui puşti”, iar tu, Greg, vei merge în ... ei, bine, în oricare basm de-al lui Făt Frumos.
Împăratul şi-a luat rămas-bun de la cele două personaje.
- Ne revedem diseară! a spus împăratul.
Zis şi făcut! Cele două personaje au intrat în cele două poveşti exact când a intrat şi doamna bibliotecară în bibliotecă.
Făt Frumos era uimit. Intrase într-o lume cu totul şi cu totul diferită! Se afla exact în casa lui Greg! Tocmai picase în mijlocul unei petreceri. Câtă muzică! Câtă agitaţie! Rodrick, fratele mai mare al lui Greg, dansa cu prietenii lui. Unii se uitau pe iPhone-urile lor, iar alţii... alţii aruncau hârtie igienică pe geam... „Vai, Doamne, ce-i toată asta? Nu suport muzica aceasta! Îmi sparge timpanele!” şi-a zis în sinea sa Făt Frumos.
La un moment dat, Rodrick l-a văzut pe Făt Frumos.
- Wey, fiţi atenţi acolo!
Muzica s-a oprit, iar toate privirile s-au îndreptat spre Făt Frumos. Pentru câteva momente, nu s-a mai auzit nimic. Dar liniştea n-a durat mult. Toată lumea a început să râdă de bietul Făt Frumos.
- Toată lumea, să-l punem pe Facebook!
Făt Frumos a fost imediat înconjurat de mii şi mii de iPhone-uri. Bliţurile îl orbeau.
- Te punem pe Facebook! Te punem pe Facebook! strigau cu toţii.
- Oh, deja am trei like-uri! Ce tare!
Vacarmul era de nedescris... Făt Frumos nu mai putea sta în acel loc! Trebuia să plece imediat! Nu mai suporta muzica şi bliţurile enervante! Dar încotro putea să se ducă? Era blocat în „cea mai tare petrecere a secolului 21”, cum spunea Rodrick...
Nici Greg nu o ducea foarte bine... Când a intrat în povestea lui Făt Frumos, s-a trezit lângă un castel mare. Se pare că era aşteptat pentru a o salva pe Ileana Cosânzeana. Se pare că urma să se lupte cu un zmeu.
- Un zmeu? Ha, zmeiele sunt doar nişte jucării pentru copii. Mă descurc eu cu problema asta...
- Mai întâi, hai să vedem dacă eşti în stare de ceva... Ia urcă pe calul acesta! îi spuse un oştean de-al regelui.
Greg, când a văzut calul, s-a speriat! Trebuia... să... urce... pe... un... cal? Cum aşa? S-a apropiat de animal şi a încercat să se urce pe el... Nu a avut noroc... Calul l-a zvârlit cât colo!
- Dar ştii să lupţi cu o sabie? au întrebat doi fraţi de la castel.
I-au dat lui Greg o sabie, dar acesta abia dacă a putut să o ridice de la pământ...
- Doamne, până şi o fată ar fi în stare să se suie pe un cal şi să ia o sabie în mână! au râs cei doi fraţi.
Deodată, din castel, a ieşit un zmeu (nu era un zmeu de jucărie, ca să ştiţi! – un zmeu al cărui plural este „zmei”, nu „zmeie”) fioros... Greg, când a văzut o asemenea arătare, a leşinat... Cei doi fraţi l-au luat de pe jos şi au fugit departe de castel.
Când Greg şi-a revenit, a zis:
- Vreau acasă! La mami!!!
- Dar trebuie să o salvezi pe „frumuşica”, pe Ileana Cosânzeana!
- N-am nevoie de nicio „frumuşică”, am deja o prietenă! Să vină Făt Frumos să se lupte cu... monstrul ăla!
Şi Greg a leşinat din nou...
Ei, dar cum o mie de ani trec cât ai zice „peşte” într-o poveste, se şi făcu seara şi personajele noastre, ostenite şi traumatizate, trebuiau să se întoarcă la povestea lor. Îi întâmpină împăratul:
- Ei bine? a întrebat el.
- Oribil, oribil, Majestatea Voastră! Muzica aceea, toate luminile acelea ce îmi veneau în faţă! Şi copiii aceia m-au înnebunit la cap cu „Feisbuc-ul” lor! a zis Făt Frumos.
- Am văzut un monstru îngrozitor, înfiorător! Aş prefera oricând să stau cu fratele meu (care oricum mă bate la cap în continuu) decât să mă lupt cu creatura aia!!! a spus Greg.
- Deci, care sunt părerile voastre despre vizitele voastre? a întrebat împăratul.
Cei doi s-au gândit un pic la tot ce li s-a întâmplat...
- Trebuie să recunosc ca Făt Ftumos e tare, da, nu mai am ce să spun...
- Greg e cel mai tare puşti dacă poate sta cu asemenea creaturi!
Făt Frumos şi Greg au zâmbit. Vorbiseră în acelaşi timp. Împăratul a crezut că poate, în sfârşit, să-şi savureze ceaiul cu împărăteasa. Asta dacă cei doi s-ar fi liniştit.
- Ştii ce frumos e să fii eroul copiilor?
- Măi, ţi-am spus să nu mai foloseşti adjectivul ăsta „frumos”? Spune şi tu, de exemplu, „şmecher”!
- Şmecher?
- Aşa, foarte bine! Vezi, ai început să asculţi de mine! Io sunt boss, wey, boss!
- Ce înseamnă „bos”?
- Frate, ai multe de învăţat...
- Stai un pic, eu nu sunt fratele tău... Auzi, chiar ţi-a fost frică de zmeul ăla? Nu vrei să ştii de câte ori l-am pus la pământ!
Da, Făt Frumos şi Greg au continuat să se „certe” ca doi prieteni... Cine a zis că două personaje complet diferite nu se pot înţelege?
- Hey, doamna bibliotecară a venit! Deja e dimineaţă... Frate, faţa ei severă mă cam sperie!
- Cam uşor te sperii mătăluţă!
Ei, ce părere aveţi? Am putea spune că povestea are, totuşi, un final fericit. Pardon, am vrut să spun, cool!